PISCINE SPAWELLNESSCENTRE BALNEARE

Spa Magazin

Complexul Balnear Ocna Sibiului

Complexul Balnear Ocna SibiuluiÎn nord-vestul municipiului Sibiu, la doar 16 km distanţă față de centrul acestuia și la 12 km de aeroport, se află staţiunea Ocna Sibiului, revitalizată în ultimii ani prin investiţii consistente, astfel încât a devenit un punct de atracţie atât pentru localnici, cât şi pentru turişti din ţară sau străinătate. Caracterul cosmopolit al zonei, activitatea economică şi turistică din prezent au făcut necesară şi existența unui centru de tratament şi relaxare destinat celor cu exigenţe ridicate:Complexul Balnear Ocna Sibiului, cu cele două hoteluri, Helios**** şi Salinas*** .

Factorii naturali

La destinaţia actuală de staţiune balneară s-a ajuns datorită factorilor naturali, dar şi în urma activităţii omului. Zăcămintele de sare au catalizat din timpuri imemoriale dezvoltarea în zonă a unor comunităţi umane care au valorificat această resursă naturală de preţ. Sciţii şi grecii comercializau sarea extrasă aici de daci, apoi romanii au preluat exploatările şi le-au extins. Această activitate a continuat până în epoca modernă, când s-a renunţat pe măsură ce minele de suprafaţă se umpleau cu apă din precipitații și din sol, iar pereţii se dărâmau.
Efectele terapeutice ale apei sărate de la Ocna Sibiului au fost remarcate încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea - atunci ambasadorul Împăratului Rudolf al II-lea la curtea lui Mihai Viteazul a trecut pe aici şi a beneficiat de ele. Folosirea lor pe o bază ştiinţifică a început în secolul al XIX-lea, când au apărut primele sistematizări şi construcţii; în 1909 a fost inaugurat complexul balnear, în 1927 s-a deschis sanatoriul cu caracter sezonier, iar în a doua jumătate a secolului trecut a avut o funcționare continuă, devenind un faimos obiectiv balnear și de agrement.
Deşi exploatarea sării a încetat în 1930, resursele încă există, destul de consistente, dar acum sunt folosite pentru caracterul lor terapeutic. Localitatea s-a transformat în ceea ce se numeşte „litoralul Ardealului”, cu o salbă de lacuri care însumează o suprafață de 35.700 mp și un volum de 265.700 mc. Salinitatea acestora crește de la luciul apei spre fundul lacului, ajungând la un maximum de 320 g/l în apropierea masivului de sare (cea mai ridicată din Europa!).

Modernizarea din ultimii ani

Ocna Sibiului - Complex balnearDupă o scurtă perioadă în care funcționarea a fost întreruptă, din 2002 stațiunea Ocna Sibiului a trecut treptat într-o nouă etapă: reconstrucția și adaparea la cerințele moderne, pe baza unui patrimoniu valoros. Pe lângă hotelul existent Salinas, apare în 2006 noul hotel de 4 stele Helios. Din prima jumătate a secolului trecut s-au păstrat construcţii şi amenajări deosebite, unele monumente de arhitectură. Acestea au fost restaurate şi adaptate la exigenţele momentului, dar urmând îndeaproape linia originală a arhitecților vienezi (doar pavilionul central a fost demolat din cauza stării avansate de degradare, care nu mai permitea recuperarea).
Integrate în cadrul Complexului Balnear Ocna Sibiului, construcțiile vechi și noi au început așadar să atragă turiști prin valorificarea factorilor terapeutici naturali: apele clorurosodice, nămolul oligomineral cu o înaltă plasticitate şi ductilitate, determinate de granulaţia fină, respectiv apele izvoarelor clorurosodice, bromoiodurate, calcicomagnezice, uşor bicarbonatate izotone. Încărcarea aeroionică negativă denotă puritatea aerului, climatul de tip sedativ relaxant. Alături, pot fi menționate unele nuanțe climatice locale care au rol în prevenirea și tratarea unor boli: inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic, însorire puternică. Toţi aceşti factori sunt puşi în valoare într-o unitate modernă, foarte bine utilată din punctul de vedere al aparaturii, cu medici şi cadre medii de un înalt profesionalism.

Tratamentele sunt potrivite pentru diferite tipuri de afecţiuni:

  • reumatismale degenerative articulare şi abarticulare;
  • reumatismale inflamatorii specifice şi nespecifice, după trecerea perioadelor de activare sau acutizare;
  • ortopedice posttraumatice şi mioarticulare
  • neuroperiferice şi sechelare după afecţiuni neurologice centrale
  • ginecologice inflamatorii şi disclinice (combaterea sterilităţii)
  • otorinolaringologice superioare cronice
  • dermatologice exfoliative
  • endocrine de hipoactivitate

Complexul este gândit ca un resort, cu camere confortabile de hotel care oferă toate facilitățile și serviciile specifice ospitalității moderne (cablu TV, aer condiționat, acces cu card magnetic, minibar etc.), restaurant, centru de conferințe, loc de joacă pentru copii, piscine (interioară cu apă dulce și exterioară cu apă sărată) și un centru de agrement bine dotat. Drept consecință, locația are o activitate intensă tot timpul anului, fiind vizitată de o largă varietate de turiști.

Complex Balnear Ocna Sibiului
Tel.: 0269/577-387
E-mail: rezervari@ocnasibiului.ro
www.ocnasibiului.ro


De: SpaMagazin | 26 Aug 2013

7 Comentarii

  1. Gabor Gabriela -  08-07-2017, 08:52:43

    Buna ziua, Deoarece nr de tel afisat este incorect,va rog sa ma ajutati cu cateva informatii.Doresc sa stiu costurile cazarii pentru 2 persoane in camera dubla cu paturi separate,ce tip de masa este oferita si ce variante de tratament balnear se ofera.Ma intereseaza perioada 23-30 august 2017. Gabriela

  2. IHORA -  01-05-2017, 12:04:21

    Din Timisoara as dori sa vin la Ocna pentru tratament 10 zile .Doresc cazare , masa si tratament .Perioada incepand cu 08.05.2017.Doresc sa stiu tarifele practicate de dvs. si daca aveti locuri disponibile Va multumesc

  3. tv online -  30-12-2013, 00:17:22

    Chiar bun. Cea ce am citit pe pagina tau despre Complexul Balnear Ocna Sibiului m-a surprins placut. Te felicit pentru dezvoltarea www.spamagazin.ro, care e un site care trebuie distribuita.

    http://bbtv.ro/
  4. Grigore -  25-08-2013, 12:24:47

    frumoasa locatie merita vizitata personal. Recomand tuturor !

  5. Ratonul -  25-08-2013, 10:42:08

    Locul ideal pentru a evada din viata cotidiana. Salinitatea apei are cota cea mai ridicata din Europa (320 g/l)

    www.pardoselimagazin.ro
  6. Popescu -  25-08-2013, 10:41:49

    Aici poti beneficia de: balneoterapie, hidroterapie, tratament cu namol si parafina, sauna, aerosoli si pulverizatii, etc

    www.acoperismagazin.ro
  7. Adrian -  25-08-2013, 10:40:33

    Pt oricine vrea sa petreaca clipe de liniste si relaxare, recomand cu caldura Complexul Balnear

    www.spamagazin.ro

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.