Un grǎtar vintage din materiale reciclate



Pandemia a pus „pe hold” multe afaceri în domeniul hotelăriei, și încă nu se știe încotro vor merge lucrurile în acest domeniu. „But never waste a good crisis”. Nu există oportunitate mai surprinzătoare decât o criză, pentru a regândi și așeza lucrurile. Un mic întreprinzător din București a profitat de amorțeala din pandemie și a început să amenajeze câteva funcțiuni pitorești și foarte utile în zona aferentă unității de cazare. Și totul cu materiale reciclate, care altfel ar fi ajuns la groapa de gunoi, cu costurile aferente.

 

Situată ultracentral, vila neo­ro­mâ­nească reconvertită, având fun­c­țiune parțială de cazare, fusese abuzată ani la rând de nefericite repartiții de stat către diverși chiriași. Nici curtea nu arăta deloc bine, dar pentru că locația era ofertantă și spațiile interioare deosebite, proprietarii au decis să investească - la început, strictul necesar, pentru a putea primi oaspeții, apoi punctual, astfel încât să nu deranjeze. Se impunea însă de mult timp o intervenție asupra curții interioare, spațiu ce avea să devină garantat pe placul turiștilor. Arătăm în aceste pagini cum au procedat, pas cu pas, încredințați că ideea poate fi benefică și altor unități de cazare. 

 

Să dăm materialele jos din pod!

Trebuie să accentuăm faptul că, de la început, s-a decis o intervenție pe coordonate de sustenabilitate și reciclare. Azi, mai mult ca oricând, aceste valori sunt prețuite de turiști și pot fi chiar un punct de atractivitate. Ideea le-a venit dintr-o revistă de arhitectură: pentru realizarea fațadei muzeului de artă din Ravensburg (Germania), s-au folosit cărămizi datând de peste 200 de ani, reciclate de la o mânăstire demolată, soluția permițând o legătură naturală între clădirea veche și construcția nouă. Pe bună dreptate - și-au spus proprietarii - de ce să folosești materiale noi, când poți recicla unele vechi ce și-au dovedit durabilitatea vreme de decenii (aici e vorba chiar de un secol!)? Iar ei aveau în podul clădirii o masă mare de cărămizi vechi și țigle care trebuiau debarasate pentru a permite amenajarea acelui spațiu, dar și din motive structurale. Gră­mada de materiale depozitate cântărea mai bine de o tonă și greva pe structura clădirii, care, ce-i drept, a trecut cu succes prin două seisme majore. Au decis deci să împuște câțiva iepuri dintr-un foc, dar să și prindă câțiva...

Așadar, cu materialele respective, au amenajat un gratar de dimensiuni generoase, ce ulterior poate servi unei funcțiuni de mic bistro, și au placat soclul gardului zidit cu elemente întregi de țiglă ceramică, pe tot perimetrul. De ase­menea, au acoperit curtea cu pavele și au amplasat unele elemente de design citadin – într-un cuvânt, au făcut agreabil și util un spațiu prin care doreai doar să treci cât mai repede. Acum, este pregătit inclusiv ca zonă de relaxare, la umbra unui smochin uimitor de mare pentru clima de la noi.

 

În regim do-it-yourself

Cărămizile și țiglele au fost coborâte în curte, curățate de resturile de tencuială și selectate. Apoi, pe o suprafață ceva mai largă decât gabaritul viitorului grătar, s-a turnat o placă din beton armat peste pavajul existent, cu scopul de a distribui uniform sarcinile destul de serioase care urmau să fie acolo.

După întărirea betonului, au fost zidiți pereții inferiori ai structurii gră­ta­rului, creând totodată două com­partimente pentru depozitarea lem­nelor de foc. Peste acești pereți, s-a mai turnat o placă din beton armat, mai subțire, care să lege structura și să constituie suportul gratarului propriu-zis. Zona din stânga a fost lăsată liberă, pentru a fi folosită la pregătirea alimentelor, iar în dreapta s-a continuat construirea grătarului, ridi­când alte 3 laturi, pozate atent astfel încât să se suprapună peste cele de la bază.

O parte dificilă a fost în zona su­perioară, unde trebuia realizată trecerea spre coș. Pentru mai multă siguranță, caramizile au fost sprijinite pe interior cu tije metalice care să susțină structura piramidală a coșului. Odată ce s-a întărit mortarul, structura a devenit una solidă, monolitică.

 

Ce poți face cu niște țigle sparte

După întărirea mortarului de zidărie, pe interiorul zonei de ardere s-au lipit cărămizi de șamotă, reciclate și ele de la o sobă dezafectată, folosind un lut special refractar. Acesta nu se întărește în timp, după uscarea în aer liber, ci doar prin acțiunea căldurii, prilej pentru proprietari să încingă la propriu grătarul pentru ca șamota să se fixeze complet. La final, după ce s-au convins că totul func­țio­­nează corespunzător, coșul înde­părtează corect fumul, iar rezultatul gastronomic este în parametri (lucru verificat cu mici și fripturi), au trecut la finisaje.

Pe exteriorul grătarului de mari dimensiuni, au fost lipite bucăți sparte de țiglă ceramică (de asemenea re­ci­clată), aplicate ca un puzzle și rezolvate din mortar astfel încât să dea o senzație de rotunjime și fluiditate liniilor ansam­blului. Țigla a fost spartă aleatoriu, cu ciocanul, fără o preocupare deosebită pentru for­me și dimensiuni. Lucrarea de placare cu cioburi de țiglă a fost de altfel cea mai dificilă, prin minuțiozitatea necesară, respectiv având grijă să fie eliminate toate colțurile ascuțite care ar putea să rănească pe cineva ulterior. La final, întreaga suprafață a fost chituită atent cu mortar adeziv, de același tip cu cel folosit pentru placare, iar apoi a fost îndepărtat surplusul de material și s-a spălat totul cu buretele.

Cromia cărămizie a țiglei vechi este potențată de albul gardului, aceste două nuanțe fiind dominante pe toate su­pra­fețele verticale. Cu indulgența dumnea­voastră, am putea spune că este o construcție în stil Art Nouveau, recte Gaudi. Dacă am exagerat, ne cerem scuze anticipat. Țigle întregi au fost lipite și la baza gardului zidit, pentru protecție de lovituri, umezeală și murdărie.

Toate materialele folosite, în afară de pulberile pentru mortare (tencuieli și adezivi de ceramică), sunt materiale reciclate, vizibil vechi și cu atât mai atractive. Tijele metalice? Au fost tăiate pe dimensiuni câteva țevi și bare folosite anterior la... cine mai știe la ce? Până și mortarul pentru zidărie a fost preparat parțial cu resturile de mortar întărit de la cărămizi, desprins și pisat. Ce este cu adevărat fascinant, au fost folosite aproape toate materialele aflate la dispoziție, fără a arunca decât gunoiul care apare după orice șantier. Adică doi saci de moloz, în loc de peste o tonă. Este adevărat, au mai rămas câteva țigle. Se păstrează, pentru că nu se știe niciodată!

De: SpaMagazin | 30 Mar 2021

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.