PISCINE SPAWELLNESSCENTRE BALNEARE

Spa Magazin

Casa de oaspeți Satul Banului

Timp de 15 ani, un frate și o soră cu rădăcini în localitatea Măgureni – Prahova au adunat obiecte vechi uitate prin case părăsite, magazii sau hambare din zonă, cumpărate prin târguri de vechituri; le-au recondiționat sau restaurat, cu gândul de a recrea o parte din universul unei copilării fericite, sau din universul poveștilor istorisite de bunici și bătrânii din sat. În această continuă și fascinantă căutare, au întâlnit mai mult decât atât: de la mici piese de mobilier, vase, unelte și obiecte de uz curent pentru viața de zi cu zi a țăranilor (lavițe, roți de car, hamuri pentru cai, tejghele de tâmplărie), până la scânduri și grinzi, cărămidă sau țiglă, materiale de construcție care ar fi putut deveni elemente definitorii pentru o nouă casă în stil tradițional. Ceea ce s-a și întâmplat, ba chiar la o scară mult mai generoasă. Din dragoste pentru tradițiile și valorile românești, pentru familie, pentru înaintași, s-a născut un proiect cu totul inedit, o casă de oaspeți în care aceste piese sunt puse în valoare, fără a uita confortul modern și facilitățile pe care tehnologia momentului le poate oferi. Dar nu toate facilitățile: pentru o deconectare în adevăratul sens al cuvântului, televizoare nu există aici, nici internet, iar telefonul mobil nu are semnal... Este un loc în care oaspetele se poate bucura de simplitatea vieții la țară, dar este introdus într-o lume mult mai complexă, a originilor, în care amintirile de familie sunt și vasele de lut, și rețetele de dulcețuri, și fotografiile vechi, dar și căștile militare din Primul Război Mondial. 

 

Avem o poveste

Proprietatea s-a dezvoltat pe principiul păstrării autenticității și obiceiurilor românești, în contextul în care foarte multe case tradiționale din zonă au dispărut, riscând ca identitatea locului să se piardă fără urmă. Proiectul a fost concretizat chiar în locul natal al inițiatorilor, la poalele dealurilor din Satul Banului, în Județul Prahova (nu departe de Câmpina). Materialele și mâna de lucru au fost obținute, pe cât posibil, pe plan local, deci se poate vorbi de o investiție cu un grad înalt de sustenabilitate. A rezultat mai mult decât o simplă pensiune, pentru că oferă mult mai mult decât un spațiu de cazare, eventual un meniu tradițional, după care... te descurci. Vorbim de o ”casă de oaspeți” cu o tematica rustică, în stil tradițional muntenesc, dar orientată în același timp către eclectismul turismului modern. Întâlnim o arhitectură specifică zonei, dar avem și invitații la enduro, motocross sau offroad. Avem un șemineu rustic parcă desprins din poveștile bunicilor, sau plimbări cu șareta, dar și posibilitatea de a intra într-un atelier de sculptură în lemn, piatră sau sare. Și, mai ales, avem o ”poveste”. Este un loc în care nu ai cum să te plictisești decât dacă asta îți dorești cu adevărat... Nu e nicio problemă, nimeni nu te supune unui program strict – totul este să te relaxezi, chiar dacă obții asta doar ascultând sunetul naturii de pe prispă.

 

Toate-s vechi și nouă toate...

Cei veniți au două spații mari în care se pot caza: o casă muntenească într-o interpretare relativ inedită și o construcție care respectă tipicul hambarului; ambele au fost ridicate de la fundație, după metode tradiționale și cu materiale în mare parte recuperate de la construcții care se îndreptau spre ruină sau fuseseră demolate. Ambele au la parter living, șemineu, loc de servit masa, bibliotecă, terase sau prispe. Sobele cu plită din unele camere, combinația (absolut autentică!) de textile cu modele tradiționale și obiecte de mobilier rurale sau urbane, uneltele agricole amplasate din loc în loc, tejgheaua de tâmplărie transformată în masă, toate creează o atmosferă ce parcă dăinuiește de când lumea, deși totul a fost ridicat de la zero în ultimii ani. Camerele, intime și fermecătoare prin numeroasele obiecte decorative, cu paturi înalte amplasate lângă sobe, au primit drept omagiu numele a trei dintre străbunicile proprietarilor: Maica Lina, Maica Floarea și Maica Lisandra. Amprenta țărănească se păstrează în fiecare ungher, deși construcția este concepută la o scară care ne trimite mai degrabă la un conac – avem prispă, dar și un cerdac, respectiv o terasă acoperită, din care ne putem simți la fel de bine niște mici moșieri.

 

Noul rustic, noul vintage

Peste tot întâlnim un amestec fermecător de rustic, tradițional și vintage, cu accente moderne care țin de funcționalitate. Impresionante sunt cele trei dormitoare de la etajul ”hambarului”, dintre care două au câte doi pereți vitrați integral, cu o priveșiște de la care nu-ți poți lua ochii, în orice moment al zilei. Oricum, de jur împrejur vezi numai pomi, pajiști, dealuri împădurite, deși în vecinătate sunt și case locuite – deci nu vorbim de un loc izolat total. Ambele clădiri sunt realizate după ce au fost studiate îndelung schițe din muzee și biblioteci, sau au fost întrebați bătrânii din sat, pentru a respecta tradiția construcțiilor rurale, dar în același timp pentru a obține confortul dorit. E drept, cei doi frați care au demarat proiectul au o experiență destul de bogată în domeniul amenajărilor interioare. Bineînțeles, toate spațiile de cazare au băi dotate după standardele momentului, nu trebuie să trăim aici integral experiențele vieții la țară de acum un secol...

Curtea îmbie și cu un pavilion, perne mari de pus direct pe iarbă, un adăpost mobil pentru ciobani și, mai ales, o vatră ”îngropată”, în aer liber, cu canapele de jur împrejur, pentru petrecerea serilor de vară (și nu numai). Este un mini-foc de tabără, tot mai apreciat în designul amenajărilor exterioare, cunoscut sub denumirea de ”sunken fire” – foc îngropat, în traducere aproximativă.

 

Despre mâncare... numai de bine

Mesele sunt îndestulătoare, spectaculoase chiar, după tradiția muntenească: de la obișnuitele ciorbe de perișoare și găină (impropriu spus ”obișnuite”, pentru că aici au alt gust) și tocănițe cu roșii și ceapă din grădină, la mâncărică de castraveti murați cu carne, pulpe afumate de rață cu păstăi, ceapă cu smântână și nucă, păsat cu lapte sau brânză, scovergi, turte pe plită și, desigur, nelipsita pâine pe vatră. Plus tot felul de deserturi, la care fructele și dulcețurile de fructe sunt omniprezente. Când e cazul, se face un grătar turcesc, la care gazdele îi fac datoria pregătind salatele și preparatele din carne într-o primă fază, iar oaspeții își frig singuri carnea. Totul e ca gazdele să știe din timp că vizitatorii doresc mai mult decât micul dejun, atunci când se cazează aici, pentru că fiecare masă este un eveniment care trebuie pregătit special. 

 

Senzații locale

Începând de la casa de oaspeți, toate posibilitățile sunt deschise: drumeții, offroad, plimbări cu bicicleta, călărie, cules de ciuperci (când e cazul), tenis la un teren din proximitate, motocross ș.a.m.d. Nu în ultimul rând, se poate merge pe Valea Proviței, unde există câteva izvoare sulfuroase, potrivite pentru cei care suferă de reumatisme, afecțiuni ale pielii și sistemului nervos (principalul izvor a fost descoperit în 1905 de către un localnic care căuta petrol). Dacă suntem preocupați de sănătate, trebuie să știm că nu departe de Satul Banului se află Băile Telega, apărute cu circa 150 de ani în urmă, în fostele ocne de sare.

La fel de bine se poate ajunge la câteva obiective culturale din zonă: Casa Memoriala Ion Luca Caragiale, Conacul Bellu, Mănăstirea Dealu, Muzeul Iulia Hașdeu, Casa Memorială Nicolae Grigorescu, Zimbraria de la Bucșani, Grota Pustnicului Anton, Curtea Domneasca Brebu, Conacul Pană Filipescu.

Rămași ”la bază”, aici se pot face multe: petreceri și brunch-uri în grădină (eventual la ”groapa cu foc”), întruniri corporate în clădirea principală (spațiul este destul de versatil), mese în fânar cu preparate românești, tot ce se poate organiza într-un spațiu al libertății, dar și al respectului pentru autenticitate, tradiție românească și, desigur, ecologie. Locul este perfect pentru evenimente corporate, private, dar și pentru câteva zile petrecute cu familia, aproape de natură.

 

Guest House Satul Banului

Str. Vlaicu nr. 702C, Satul Banului

Măgureni, Jud. Prahova

Tel.:  0758 997 997; 0244 384 731

E-mail:contact@satulbanului.ro

Website: satulbanului.ro

 

 

De: SpaMagazin | 9 Sep 2019

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.