SunGarden Golf & Spa Resort destinație pentru răsfățul simțurilor



SunGarden Golf&Spa Resort este acel loc minunat unde încep poveștile fumoase din viețile oa­menilor. Nunți cu petreceri memorabile, cere­mo­nii de botez în capelă, aniversări cu surprize și voie bună, petreceri corporate cu adevărat speciale, conferințe, lansări de produse, cine romantice. De fiecare dată, am fost alături de oas­peții noștri, oferindu-le experiențe complete, memorabile.

 

SunGarden Resort este o oază de liniște ascunsă în pădurile dese din Baciu - Cluj, un loc în inima naturii care îți oferă clipe de relaxare acompaniate de foșnetul frunzelor în bătaia vântului, trilul păsărilor și aroma plăcută a florilor. Iarna este deosebit de frumoasă aici, cu lacuri înghețate și brazi care strălucesc în lumina soarelui. Vara, pajiștea se umple de fluturi, iar căprioarele vin până la marginea pă­durii în căutare de hrană - nu de puține ori pot fi întâlnite pe green-urile de golf, unde iarba este de un verde proas­păt.



 

Paradisul jucătorilor de golf

Terenul de golf cu care ne mândrim, SunGarden Golf Club, are 9 parcursuri și reprezintă o provocare de la început până la sfârșit. Relieful și gradele de dificultate ale parcursurilor sunt diferite și poți alege de la cele mai ușoare la cele mai dificile, speciale pentru cei mai experimentați golferi. Nu e de mirare că, în cadrul competițiilor pe care le organizăm aici, participă cei mai buni jucători.

Sun Garden Golf Academy este concepută pentru a atrage, a servi și a instrui talentul în golf. Aici promovăm golful ca un sport accesibil, care dezvoltă capacitatea de pre­cizie și de stra­tegie, oferind o largă varietate de servicii pentru orice persoană care dorește să se inițieze în acest sport.

După provocările de pe terenul de golf, oaspeții se pot relaxa fie la un pahar de vin, în Club House, fie în centrul Wellness & Spa. Experiența poate continua în cele două zone ale centrului Wellness & Spa, destinate relaxării, cu o suprafață de peste 1.400 mp, Aqua Experience și Ame­deea Paradise. Aici poți îmbina relaxarea în piscină cu mi­nutele în șir petrecute în cele 6 saune cu intensități diferite, care oferă beneficii diverse, cu ritualuri specifice din toate colțurile lumii, pe care terapeuții noștri ți le pot oferi.

În zona Amedeea Paradise vei găsi cele mai multe saune, de la cea antibacteriană, cu lemn de cedru, până la cea cu sare sau cea finlandeză, având temperatura de până la 100ºC.

Fiecare dintre acestea are beneficii diferite, așa că vă recomandăm să le încercați pe toate. Și pentru că un astfel de tur de relaxare necesită și pauze răcoritoare, veți găsi aici o fântână de gheață, dușuri reci plasate lângă fiecare saună și un bazin cu apă rece, ideal pentru a fi altenat cu sesiunile în saună, ca să ajute sistemul circulator.

În zona Amedeea vă puteți relaxa și altfel. De exemplu, la Water Tavern puteți citi o carte sau juca diverse jocuri de societate, într-un spațiu care seamănă cu un living, dar cu piscină și cascadă interioară.

De la Hammam până la un masaj relaxant cu pietre vulcanice încălzite, masaj sportiv sau un răsfăț facial, pro­fesioniștii Wellness &Spa sunt atenți la fiecare mișcare și sunt motivați să îți relaxeze fiecare mușchi în parte. Pentru că suntem atenți la toate nevoile oaspeților noștri și dorim ca experiența fiecăruia aici să fie unică, am conceput o serie de tratamente sub semnătura SunGarden.

Ritualul „Bogăția Transilvaniei” constă într-o îmbăiere cu lapte și miere, exfoliere ce combină cerealele cu mierea și un incredibil masaj terapeutic cu ulei de sâmburi de struguri ce oferă hrănire, detoxifiere și vitaminizare a pielii.

Ritualul „Prospețimea Apusenilor” debutează cu o îm­băiere cu plante medicinale, urmată de o împachetare cu mască albă și un masaj de relaxare cu ulei de lavandă.

Un ritual autentic este și „Puritatea de pe Lunca Mu­reșului”, care te răsfață cu o exfoliere cu sare de la Salina Praid. Împachetarea cu argilă albastră de la Raciu și masajul de relaxare cu ulei de lavandă oferă pielii detoxifiere și îi redau elas­ticitatea.

Când vine vorba despre un program Detox, ideal este să ne putem realiza un ritual persoalizat de wellness, să putem sta de vorbă cu un specialist care să ne facă recomandări și să urmăm o serie de tehnici special destinate nouă. Ei bine, exact asta face echipa noastră din cadrul SunGarden SPA. Programele noastre Detox Retreat pot fi personalizate pentru a vă crea propriul program de sănătate, Spa și terapii de vindecare. Programul poate fi conceput la nivel individual, pentru cupluri sau pentru grupuri mai mari de persoane, pe baza unui chestionar special conceput pentru a afla detalii despre starea ta de sănătate, stilul de viață, nevoile și obiectivele pe care vrei să le atingi. Poate fi de o zi, sau de mai multe zile, în funcție de ceea ce stabilim împreună. Vom realiza împreună un program de nutriție, un meniu adaptat nevoilor tale ce va fi administrat pe baza unui program bine stabilit. Iar aici sigur că avem o gamă largă de limonade, fresh-uri, smoothies etc. Vei avea alături de tine și un antrenor fitness pregătit să te ajute să îți atingi obiectivele sportive. Antrenamente indoor cât și outdoor, exerciții de aquagym, tenis, volei, fotbal, golf, yoga, drumeții prin natură, căci avem 30 de ha doar la dispoziția noastră! Așa că le vom descoperi și ne vom aventura împreună!

 

Fii fericit în lumea noastră!

SunGarden Golf&Spa Resort face parte dintr-un lanț hotelier național gândit astfel încât să mulțumească clienții indiferent de bugetul acestora. Din lanțul SunGarden Hotels & Resort fac parte și alte hoteluri de 4 și 3 stele, iar în viitorul apropiat li se va alătura și fostul hotel Carol din Băile Herculane. SunGarden Golf & Spa Resort este însă cel care oferă o experiență completă, personalizată. Aici creăm pachete de servicii diversificate, conturate pe profilele oaspeților noștri. În acest sens, am conceput pachetele Tailor Made Detox Programs, pachete de relaxare și explorare a legendelor zonei, prin brandul „Transylvania Legends”, pachete tip „Destinație de Golf”, cu acces la mai multe terenuri din zona Transilvaniei și multe altele. Așadar, ambiții foarte mari, obiective mărețe, de lungă durată, dar în același timp o echipă pregătită să accepte provocările și să dea tot ce este mai bun pentru a transforma SunGarden într-un brand românesc apreciat de persoanele care doresc expe­riențe unice.

 

SunGarden Golf & Spa Resort

Tel.: +40 735 888.000 (Recepție); +40 735 888.001 (Spa)

E-mail: spa@sungardenresort.ro

            office@sungardenresort.ro

Web: www.sungardenresort.ro

De: SpaMagazin | 12 Oct 2020

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.