Termenul ”wellness” are atât de multe conotații, este
folosit în atât de multe contexte și are o evoluție atât de dinamică, încât o
definire a lui ne-ar întârzia orice demers pragmatic. Fie că vorbim din
perspectiva medicală, de îmbunătățire a
sănătății, fie că ne referim la o imagine hedonistă, a stării de bine, avem în
față beneficiarul final al tuturor eforturilor care se fac într-un centru wellness,
Spa, balnear, fitness, de entertainment etc. Încercăm să facem un portret
robot?
Clientul acestor servicii este în general o persoană educată, preocupată
de sănătate, exigentă, dispusă să experimenteze și în același foarte conștientă
de propriile standarde; greu de păcălit și nu neapărat snoabă, așa cum mai
întâlneam cu câțiva ani în urmă. Timpul acestei persoane este prețios și, dacă
ceva nu este în regulă într-o locație, nu va avea prea multă răbdare să aștepte
acel serviciu sau o compensație. Dacă ușa nu se închide cum trebuie, pică apă
din tavan sau are o problemă cu starea de igienă a locației, este un client
pierdut, chiar ostil. Ospitalitatea care include și wellness nu este o
industrie simplă, și nici pe departe ceea ce știm din trecut, când toată lumea
se ducea, mai mult sau mai puțin democratic, ”la băi”. Vorbim de o calitate a
serviciilor de la medium-high în sus, uneori cu accente de high-end, ceea ce
înseamnă că aici totul trebuie să fie la acest nivel, de la maniera de a
construi, amenaja și dota, până la chestiuni de rafinament, precum consumabile
sau accesorii. Vi se pare că vorbim prea des despre materiale naturale, cu
emisii scăzute de substanțe volatile nocive? Nouă nu ni se pare, pentru că
despre asta scriem aici, în fond: despre sănătate. Iar sănătatea nu este
ieftină. An de an vedem cum hotelurile din vechile noastre stațiuni balneare se
străduiesc să se modernizeze, să meargă și spre alt tip de servicii, din zona
wellness/Spa. România are un climat temperat continental, cu nuanțe excesive și
are nevoie de o industrie hotelieră care să depășească limitele sezonalității.
Turismul balnear/Spa/wellness are această virtute, pe care unii investitori au înțeles-o, iar acum au început să se bucure de roadele muncii lor. Noi susținem în revistă aceste demersuri, pentru că este singura cale de a salva aceste stațiuni. Se poate face și volum, dar acest lucru nu se obține decât umblând un pic (sau mai mult) la standardele de calitate, la siguranță și igienă. Se pot folosi designeri mai talentați, se pot optimiza meniurile din restaurante, se poate servi un vin mai bun. Despre acestea am scris în fiecare ediție a revistei și o să scriem în continuare, pentru că reperele se mai schimbă. Urmărim tendințele din ospitalitate, care sunt legate mai mult ca niciodată de stilul de viață al turistului. Da, el are dorința de a vedea lucruri noi, excepționale, dar nu într-atât de diferite de ceea ce lui i se pare firesc, familiar, comod. Iar, în acest moment, fac diferența creativitatea și tehnologia, lucruri devenite... familiare.
0 Comentarii