PISCINE SPAWELLNESSCENTRE BALNEARE

Spa Magazin

URSA - soluții speciale de izolare termică și fonică pentru hoteluri și restaurante



Din perspectiva eficienței energetice, o construcție a zilelor noastre este privită în mod holistic, începând cu stadiul de proiectare, continuând cu cel de execuție efectivă, ajungând în faza de edificiu existent și, eventual, gândind modul în care materialele îndepărtate vor putea fi reciclate sau prelucrate și reintegrate fără efecte nocive în mediul înconjurător. Lucrurile se petrec în mod similar și în privința termoizolării, miza reducerii consumului de energie pentru climatizare find evidentă. Transferul de căldură între clădire și exterior, între diversele spații ale clădirii și pierderile de energie pe traseele instalațiilor trebuie limitate pe cât posibil, astfel încât amprenta de dioxid de carbon a construcției, a utilizării ei, să fie cât mai mică. Unitățile Horeca sunt recunoscute ca mari consumatoare de energie pentru climatizare, iar ventilația optimă asigură confortul oaspeților și al angajaților. Cu ajutorul unor materiale performante precum cele oferite de URSA, utilizate la realizarea construcției sau în etapele ulterioare de modernizare și dotare, cheltuielile cu utilitățle sunt reduse considerabil, iar confortul clădirii este optimizat. 

 

Izolarea termică și fonică  a instalațiilor

Fie că este vorba despre un centru Spa / Wellness, o bucătărie, sală de conferințe, subsol sau orice altă zonă a hotelului sau unității balneare, care func­țio­nează datorită unor echipamente complexe pentru climatizare sau ventilație, transportul aerului și evacuarea aburilor trebuie să se facă prin canale și tubulaturi de calitate, realizate din materiale per­formante. Tubulaturile simple din tablă, fără nicio altă optimizare, nu au ce să mai caute într-o industrie modernă, efi­cientă. Cu ajutorul soluțiilor URSA, se asi­gură etanșeitate și tirajul cores­punzător, lucruri care se obțin doar prin conservarea ener­giei fluidului transportat, deci fără transfer de căldură de-a lungul traseului. Tubulaturile nu vor mai degaja căldură­ necontrolat, spre mulțumirea celor care lucrează acolo, iar estetica nu este deloc dezagreabilă, putând fi lăsate aparente. Sistemele fonoizolante și ter­moizolante din vată minerală sau vată de sticlă, utilizate în lucrările de construcții și modernizări pentru acoperirea insta­lațiilor, sunt cu atât mai utile în cazul hotelurilor, care trebuie să își gestioneze foarte bine bugetele alocate energiei și asigurării unui grad satisfăcător de confort, fără migrația necontrolată a mirosurilor ori a zgomotelor nedorite.

 

URSA TECH Lamella reprezintă rulouri din vată minerală de înaltă calitate, care pentru o mare rezistență la rupere sunt laminate cu o folie din aluminiu ar­mată cu fibră de sticlă. Calitatea este garantată de simbolul RAL, al institutului german cu același nume, care certifică produsele premium, recunoscute în întreaga lume. Lamelele de vată minerală care compun rulourile au fibra orientată vertical, produsul fiind stabil dimensional și foarte rezistent la compresiune. Materialul este rezistent la putrezire și mucegai, nu îmbătrânește, nu are miros și nu conține silicon. Rulourile URSA TECH Lamella sunt folosite pentru izolarea termică și fonică a conductelor cu apă rece sau caldă, boilerelor, tubulaturilor pentru ventilație și aer condiționat. Acestea sunt fixate cu coliere sau spire de sârmă – cam 6 spire pe metru liniar. Ele pot fi utilizate inclusiv la exterior, caz în care trebuie protejate suplimentar.

URSA AIR reprezintă o altă soluție care constă în execuția efectivă, la di­mensiunile și formele dorite, a canalelor de ventilaţie şi climatizare din plăci de vată minerală. Cu siguranţa conferită de utilizarea unor materiale incombustibile, sistemele pe bază de vată minerală URSA AIR îmbină exce­lentele calităţi de termoizolare şi fono­izolare, fiind în conformitate cu exi­gențele RITE (Re­g­u­lamentul Insta­lațiilor Termice pentru Construcții din Spania). Datorită înaltei rezistenţe termice a pro­duselor, sunt îndeplinite de asemenea cerinţele nor­mativului UNE EN 14.303. Vata minerală este un excelent material absorbant al undelor sonore, ceea ce aduce o optimizare radicală a acusticii instalațiilor, fără vibrații metalice; cele mai per­for­mante sunt tubulaturile URSA AIR Zero, care asigură maximum de silen­țiozitate. În ceea ce priveşte reacţia la foc, sunt disponibile atât produse încadrate în euroclasa B S1 d0, cât şi produse incombustibile, clasa A2 s1 d0, graţie acoperirilor ignifuge şi naturii incom­bustibile a materialului de bază (vata minerală).

Sistemul URSA AIR are la bază di­verse tipuri de plăci tip „sandwich”, formate din două folii de aluminiu special cu un strat de vată minerală la mijloc. Cu ajutorul acestora, tubulatura se con­fec­ționează direct pe șantier; astfel se reduc costurile insta­la­țiilor de ventilație cu până la 30%, prin prețul materialului și prin re­du­cerea cu aproa­pe jumătate a timpului de montaj al tubulaturii. Pentru tubulatura clasică din tablă, după faza de proiectare urmează confecționarea în fabrică, trans­portul (destul de vo­lu­minos), respectiv un montaj complicat, mai ales la zonele cu secțiuni mari, unde greutatea pieselor este semnificativă. În plus, sunt necesare vizitele dese în șantier, pentru măsurarea pieselor speciale.

Sistemele URSA AIR includ toate componentele și accesoriile pentru a realiza o tubulatură completă; toate plăcile sunt cașerate din fabricație și au falțuri exterioare și interioare care asigură îmbinări perfect etanșe. De asemenea, acoperirile produselor URSA reduc la minim depunerea impurităţilor în inte­riorul canalelor de ventilaţie, păstrând curăţenia în instalaţii, iar vata minerală nu oferă suport nutritiv pentru proliferarea ciupercilor sau a bacteriilor. În plus, suprafeţele interioare ale produselor sunt tratate antimicrobian, împiedicând dezvoltarea coloniilor bacteriene prin depunerea de particule organice.

Sistemul prezentat aici asigură un montaj rapid și uşor, plăcile fiind decu­pate cu precizie, în special atunci când sunt folosite uneltele și cuţitele EASY TOOL. Suprafaţa plăcilor este protejată cu acoperiri de calitate, ceea ce permite o manipulare optimă.

 

Izolarea planșeelor și pardoselilor

Izolarea termică de la nivelul par­do­selii se integrează într-un cadru complex, care vizează întreaga anvelopă și unele dintre compartimentări: ziduri verticale, acoperișuri, planșee, subsoluri etc. Această concepție stă la baza tuturor produselor izolante furnizate pe piața românească sub brandul URSA; pre­zente în România de la începutul anilor 1990, aceste materiale au fost per­fec­ționate continuu, astfel încât în prezent se poate vorbi despre o nouă generație de produse termoizolante și fonoizolante dedicate întregii construcții, cu o eficiență ridicată, având un caracter eco­logic ac­centuat, în special după lansarea ga­melor BiOnic, obținute din materiale rege­nerabile, fără efecte nocive asupra sănătății utilizatorului. Materialele termoizolante din vată de sticlă sunt recunoscute pentru perfor­man­țele lor deosebite: greutate redusă, flexibilitate, adaptabilitate la orice spațiu, rezistență la foc, permeabilitate la vapori și, nu în ultimul rând, capacitatea de a absorbi undele sonore nedorite, ceea ce le face optime pentru confortul acustic al noilor construcții. Izolarea termică și fonică merg astfel în tandem, ba chiar uneori plăcile sau saltelele de vată de sticlă sunt folosite pentru izolarea fonică, cea termică fiind un „bonus” binevenit.

 

Izolarea peste planșeu

Atunci când se poate interveni peste planșeu, sunt folosite plăci din vată mi­nerală de sticlă de mare densitate URSA TSP, sub o șapă flotantă armată. Acestea au rolul de a proteja spațiile unui imobil de zgo­motele de impact provenite de la vecinii de dea­supra (pași, obiec­te căzute pe pardoseală, mutarea unor obiecte, încălzire în pardoseală etc.). Bineînțeles, bene­ficiarii se bucură și de faptul că pier­derile de căldură sunt reduse con­­­si­derabil, chiar și cu un strat de câțiva cen­­­­timetri grosime. În cazul în care desupra este un spațiu mai slab încălzit, facturile pentru climatizare sunt mult mai mici. 

Deseori neglijată, foarte importantă este și pardoseala unui spațiu, precum un pod. O dușumea simplă nu este suficientă pentru a limita pierderile de căldură, prin urmare sunt necesare materiale termo­izolante precum URSA Glasswool SF 34, SF 38, DF 39 sau Plus Gemini. Pentru oricare am opta, acestea asigură și o protecție fonică împotriva zgomotelor de la nivelul acoperișului (de pildă sunetul ploii sau grindinei). Sunt materiale care pot fi păstrate în cazul mansardării, cali­tățile lor fiind optime pentru a avea în acest spațiu o atmosferă perfectă – este cunoscut faptul că în partea superioară a clădirii umiditatea aerului este mai ridicată. Utilizarea acestor materiale are efecte po­zitive asupra tuturor elementelor struc­­turale și asupra finisajelor, iar aco­perișul este protejat corespunzător, fiind expus la temperatura și umiditatea potrivită.

 

Izolarea sub planșeu

Atunci când, din diverse motive, izolarea nu este posibilă în spațiul de deasupra, se poate interveni la nivelul tavanelor, folosind vată minerală de sticlă în plafoane suspendate sau sisteme de gips-carton. Astfel, izolarea termică și fonică va fi asigurată printr-un montaj simplu și rapid, menținând în spațiul res­pec­tiv o atmosferă sigură pentru să­­nă­­tatea utilizatorilor, fără emisii nocive și fără pericolul de a dezvolta igrasie sau mucegai. În acest scop, pot fi folosite pro­dusele speciale pentru suprafețe ori­zontale: URSA Glasswool DF 39, Plus Gemini, Plus AB (cașerate cu folie de aluminiu) sau FDP 4/Vv (cașerate cu împâslitură din fibră de sticlă).

 

Cazuri particulare:garaje și subsoluri

Dacă este nevoie de o sigilare mai bună a materialului termoizolant (spațiul are o umiditate ridicată), sau este necesară o rigiditate superioară a plăcilor, se pot folosi variantele URSA AKP (module care după montaj pot fi vopsite simplu, fără alt finisaj), sau FDP 4/Vv. Montate rapid cu dibluri metalice, acestea sunt deosebit de utile pentru izolarea termică și fonică a tavanelor și pereților unor spații precum garaje și subsoluri (inclusiv cămări sau crame), fiind hidrofobizate. 

 

Consultanță, logistică, soluții complete

Am enumerat aici doar câteva dintre posibilitățile de a izola o construcție, cu efecte directe asupra pardoselii. Practic, URSA are soluții pentru orice spațiu: pardoseli, tavane, pereți de com­parti­men­tare, fațade ventilate, acoperișuri înclinate, poduri nelocuite sau mansarde, case de lemn, subsoluri, garaje sau crame, chiar aplicații navale. În cadrul lucrărilor de termoizolare a întregii clădiri, este ideal ca materialele să fie procurate de la același furnizor, eventual deodată cu servicii de consultanță profesională. Un specialist va ști să recomande produsele optime, cu caracteristicile termotehnice potrivite și compatibile. Conductivitatea, permea­bilita­tea la vapori, absorbția acustică sunt caracteristici care reflectă eficiența energetică, dar și confortul clădirii. Optând pentru aceste servicii și produse, avantajele sunt numeroase: costurile scad, livrarea se face în funcție de evoluția șantierului, beneficiind de o logistică previzibilă, construcția func­țio­nează ca un tot unitar, putând fi numită pe bună dreptate „modernă”.

 

URSA România

Bd. Ficusului nr. 14A, Sector 1, București

Tel.: 0040 21 269 0663

Fax: 0040 21 269 0664

E-mail: assistance.romania@ursa.com

www.ursa.ro

De: SpaMagazin | 27 Mar 2020

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.