Avem nevoie de arhitect și designer?


Lucian Nicolescu, Redactor-şef

Păi... cam da. Puține investiții imobiliare au atâta nevoie de viziunea unui arhitect sau designer bun, precum cele din domeniul ospitalității. De regulă, arhitectul este cel care îl ajută pe investitor să construiască un imobil funcțional, potrivit destinației sale, utilizând cu maximă eficiență spațiul și locația, imprimând clădirii un stil propriu. Arhitectura spune o poveste, în primul rând, și îl anunță pe oaspete la ce se poate aștepta intrând acolo. Designerul intervine ulterior, atunci când hotelul, restaurantul, barul sau centrul wellness au nevoie de integrarea facilităților într-un concept unitar, respectiv de o individualitate anume – de aceea, cel mai bine este ca această etapă să fie parcursă împreună cu cel care operează efectiv hotelul (managerul, firma de management, echipa operațională etc.). Oaspetele va fi atent la fiecare detaliu și va vrea să își împărtășească experiența, plăcută sau neplăcută, iar rețelele de socializare sunt o metodă fără greș. De cele mai multe ori, experiențele estetice plăcute sunt imortalizate prin fotografii; cele neplăcute, în recenzii pe site-urile de profil. Iar aceste reacții au o trăsătură specială: rămân publice pe termen nedeterminat.

A fost o perioadă când construcția și amenajarea purtau o marcă puternică a proprietarului, care avea o viziune particulară despre ceea ce ar trebui să fie clădirea respectivă, deseori neavând legătură nici cu eficiența, nici cu estetica. A trebui să treacă niște decenii pentru ca această industrie să se profesionalizeze: clădirile existente au fost adaptate exigențelor din ospitalitatea momentului, prin noi investiții, iar cele noi au fost gândite ținând cont de aceleași exigențe, dar și de tendințe. Momentan, este practic imposibil să nu ții cont de niște realități și de perspectivele care ți se deschid - unele dintre ele cuprinse în legislație, normative și reglementări, altele dictate de clienți: eficiență energetică, ecologie, digitalizare, stil de viață. Arhitecții și designerii, prin multi­disciplinaritatea meseriei, au informații clare și actualizate despre realitățile sociale, despre tendințe, creează ei înșiși curente estetice și nu numai. Bineînțeles, cunosc materiale, prețuri și intuiesc efectul pe care o clădire îl are asupra utilizatorului. Sunt cazuri celebre când proprietarul a mers complet pe mâna arhitectului și au rezultat proiecte deosebite, iconice. Din perspectiva oaspetelui, putem spune că neobișnuitul, surpriza, chiar excentricitățile au un rol al lor în această industrie. Oamenilor le place să arate că au participat la ceva ieșit din tipare.

Arhitectura și designul trebuie asumate. Dacă vă propuneți un target high-end, trebuie să fiți de același nivel și ca estetică, și ca servicii. Orice nepotrivire va fi resimțită de client ca frustrare. Dacă aveți servicii excelente și un design nu prea elaborat... nu veți intra prea des în fotografii. Iar design poate însemna orice, inclusiv aranjamentul mesei sau costumația anga­jaților. Nu e rău să aveți un designer lângă dumneavoastră din când în când, de exemplu când cumpărați obiectele de inventar pentru restaurant, mobilierul pentru terasă ori prosoapele de baie. Un profesionist, care și-a educat gusturile și s-a confruntat cu multe provcări, va fi atent nu doar la estetică, ci la zeci de alte aspecte. De pildă: câte mese de un anumit tip pot fi amplasate într-un spațiu, astfel încât oamenii să se simtă confortabil? Cum putem obține o acustică mai bună cu ajutorul unor elemente decorative? Ce putem face ca să reducem facturile la energie? Și așa mai departe... Oricât de bun profesionist ați fi ca operator în ospitaltate, nu o să le știți pe toate. De aceea, apelați la cei care vă pot ajuta cu adevărat: arhitecți, designeri și, desigur, furnizori specializați.


De: SpaMagazin | 30 Oct 2023

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.