Am
vizitat iarna, într-un tranzit prelungit, Budapesta și am stat la un hotel
central și accesibil. Ne-a intrigat și cucerit acest spațiu hibrid și de aceea
scriem despre el. Două orașe europene mi-au dat sentimentul urbei complete,
suficiente sieși, civitas mundi. Londra și Budapesta, desigur e o viziune
subiectivă. Articolul de față e despre un hotel din Budapesta așa că despre
asta o să vorbim.
O clădire mare, cu 6 nivele, negândită ca funcțiune de hotel la momentul construcției, ci de clădire de apartamente. Naționalizată după război, cu același destin ca la noi… retrocedată în anii din urmă, în mare parte. Ce ne-a impresionat? Tratarea spațiilor comune, a curții interioare, păstrarea elementelor originale de arhitectură, separarea în fapt a celor două funcțiuni existente azi – aceea de B&B și locuință.
Funcțiunea de hotel acoperă cam jumătate din clădire, planul primelor trei nivele: parter, mezanin, etaj. Are avantajul că dispune de curtea interioară foarte particulară și de mari dimensiuni. Intrarea e separată iar turiștii nu interacționează cu locatarii decât dacă doresc asta.
E un aspect util mai ales în aceste vremuri de pandemie când se urmărește separarea fluxurilor până și între turiști.
Există un restaurant la mezanin pentru mic dejun, în restul timpului spațiul poate fi folosit de turiști ca recreere indoor – noi fiind cazați acolo iarna am găsit spațiul foarte util. Panorama asupra unei intersecții ultracentrale a orașului, Blaha Luisza, în vechiul cartier evreiesc, este de notat de asemenea. Aici remarcăm un aspect interesant – zidurile clădirii în planul inferior depășesc un metru grosime. E o clădire foarte masivă, cu diafragme din cărămidă plină, ziduri de 3 cărămizi pe lung. De aceea izolarea fonică și termică nu pune probleme.
Camerele în sine sunt medii spre mici – compartimentări din rigips cel mai probabil. Au însă tot ce-și poate dori un turist, sub premisa confortului. Baie, apă caldă, încălzire reglabilă, foen, spații pentru depozitare, curățenie. Liniște chiar, deși geamurile dau în stradă. La parterul locației, în planul străzii principale, ființează un restaurant scump, cu renume din epoca imperială. Metrou la ieșirea din hotel și - foarte important pentru cei în tranzit -parcare accesibilă la parterul unui hotel din apropiere. Turistul e îndrumat la sosire unde poate parca, cât costă, pe unde intră, așa încât nu are nicun stres pe acest plan.
De ce scriem despre un hotel fără renume, găsit întâmplător pe un site de rezervări? Pentru că poate fi o soluție pentru București, oraș plin de atare case și blocuri, cu farmec, istorie și poziție de invidiat. Hotelul budapestan oferă tot ce poți dori la un preț bun. Poate da acest preț tocmai pentru că e o afacere mică, pe un spațiu hibrid. Folosește la maximum vecinătățile și atuurile construcției. Acestea nu prezumă investiții, doar inteligența de a le folosi. Să luăm câteva puncte pe rând.
Poziția:
nu e ușor să găsești o poziție ultracentrală în niciun oraș contemporan.
Și dacă o găsești, costurile achiziției sunt mari, ale construirii și mai mari.
Fiind ultracentral, apar probleme cu organizarea de șantier. Toate acestea costă și se vor reflecta în prețul cazării. Deja un start necompetitiv.
Soluție: să folosim ce avem. Case mai mari, cu camere ample, pot fi transformate în locuri de cazare mai ales pe considerentul poziției și unicității. În plus, ele permit recompartimentări menite eficientizării economice. Mulți turiști vor altceva decât hoteluri de lanț, pentru că acestea din urmă sunt la fel peste tot. Desigur, cu avantajul unei expectații de calitate echivalentă.
Arhitectură: clădirile vechi și centrale ființează într-un țesut urban matur. În cazul analizat de noi vorbim de un bulevard imperial ridicat în anii de glorie ai Budapestei, când se dorea rivalizarea cu Viena. Sunt clădiri foarte reușite, cu aproximativ 6-7 etaje înălțime, toate în stil neoclasic, Art Nouveau sau Art Deco și din fericire renovate neagresiv cu elementele de stil originale. Panorama de la fereastră și mica plimbare în jurul hotelului dau turistului un aer de autentic.
Spațiile comune: deși camerele sunt micuțe, senzația celui cazat aici nu suferă din această cauză. Spațiile comune foarte ample, precum curtea și livingul unde se ia micul dejun integrând turistul într-un tot unitar generos.
În curte sunt mici insule, cu măsuțe din fier forjat iar amplasarea într-o curte interioară face ca spațiul să fie ferit de vânt și perfect practicabil și iarna. Se rezolvă elegant și zonele pentru fumători care vor prefera să stea aici decât în scări/ intrarea hotelului. E vorba din nou de a folosi ceea ce ai – curtea interioară mare nu poate fi rezolvată individual, ci doar ca funcțiune comună. Renovarea și amenajarea ei are și un rol în negocierea dintre hotel și restul locatarilor privați de la etajele superioare ale clădirii – a fost una dintre condițiile celor din urmă pentru a semna acceptul pentru funcționarea hotelului.
Câteva date despre locație. Preț per noapte cca 35-40 euro camera twin. Mic dejun în limitele normalului, nu flamboyant, dar ok. Cafea bună. Parcarea acoperită, la subsol, 10 euro/24 ore pentru clienți. În weekend la Budapesta parcarea publică nu costă nimic și se găsesc locuri și în zonele ultracentrale. Poziție excelentă, în centru, legături cu orice transport public – metrou, bus, troleu și tramvai. Spații comune foarte utile și pitorești. Dotări camere cu tot ce e necesar. Dimensiunea camerelor nu foarte generoasă, dar suficientă. Recepție 24 ore, suport telefonic la venire foarte bun. Cât am stat noi, ianuarie, ninsoare, weekend, grad de ocupare circa 50% sau peste. Din aprilie am înțeles că deja se găseau camere foarte greu.
Concluzii –
credem că pentru turist decisive sunt locația, curățenia, siguranța. Prețul
vine apoi, la o plajă de 40 euro un turist
nu are nicio problemă – în Londra de pildă, și nu vorbim de centru,
noaptea de cazare pleacă de la minimum 150 GBP. Sunt importante review-urile pe
booking și rețele sociale, pozele postate de turiști. Aici se punctează iar,
mai ales cu deja amintita curte interioară. Secretul stă în gradul de ocupare
mare, și costurile inițiale reduse. Acestea vin din inteligența de a folosi
optim ceea ce ai.
0 Comentarii