
Statiunea Baile Herculane a revenit in prim-planul turismului romanesc datorita investitiilor facute aici in ultima vreme si cresterii calitatii serviciilor. In acest context, hotelurile Diana si Afrodita, amplasate in zona centrala a localitatii, cu o arhitectura asemanatoare la fel de atractiva, reusesc sa creeze o oferta balneara, de relaxare si pentru turismul de eveniment care confera o noua dimensiune locatiei.
Cele doua hoteluri pozitionate intr-o vale adapostita de muntii Domogled, zona linistita, de o frumusete aparte, au fost aduse la standarde superioare in urma unor investitii importante.

Hotelul Afrodita a fost redeschis in iulie 2012, cu o imagine innoita datorata modernizarii, finisajelor de o calitate superioara si serviciilor suplimentare deosebite. Au fost instalate lifturi din generatia noua, au fost reamenajate salile de conferinte si restaurantul, a fost realizat un modern centru Spa/wellness. Cele 220 de camere distribuite pe 14 nivele, restaurantele Premier (450 de locuri) si Labirinth (250 de locuri), Lounge Bar-ul cu 50 de locuri, parcarea generoasa, cele doua sali de conferinte cu capacitati de 200, respectiv 50 de locuri, dotate cu toate echipamentele necesare (conexiune la internet wireless, flipchart, video proiector, ecran de proiectie, sistem audio, microfon etc.), alaturi de centrul Spa mentionat, sunt integrate intr-un concept ospitalier complex, dedicat turismului de relaxare, balnear, dar si de eveniment privat sau corporate (conferinte, traininguri, congrese team-building-uri si altele).
Camerele mobilate elegant, cu lumina ambientala si birou de lucru, au balcon cu vedere spre munti, televizor cu cablu (LCD, plasma sau cu ecran plat) si internet Wi-Fi. Apartamentul are dormitor, camera de zi si baie cu cada de hidromasaj.
Centrul Welness este disponibil cu numeroase dotari si proceduri specifice: piscina interioara, jacuzzi, sauna, masaj, sezlonguri cu hidromasaj in piscina, mini-piscina pentru copii, zona de relaxare prin cromomeloterapie.
Hotelul Diana se adreseaza turistilor cu o oferta de 220 de camere duble, single, matrimoniale sau apartamente, recent reconditionate intr-o maniera eleganta (decorate in nuante de rosu, crem si maro) si dotate cu TV prin cablu, minibar, telefon si baie moderna. Ceea ce individualizeaza aceasta unitate este insa centrul de tratament, Spa / wellness, care vine cu o gama de servicii ampla: consultatii medicale, electroterapie, hidroterapie, masoterapie, kinetoterapie, geriatrie, cosmetica geriatrica si altele.
Despre Baile Herculane
Principalul factor terapeutic al statiunii consta in izvoarele sulfuroase, clorurate, calcice, sodice, oligominerale si termo-minerale slab radioactive si hipotone, recomandate pentru tratamente prin cura externa si interna. Nu trebuie neglijat climatul de depresiune intramontana, cu influente submediteraneene, care are un efect benefic asupra sanatatii.Statiunea balneo-climaterica Baile Herculane, atestata documentar acum peste 1850 de ani (prin urmare, este una dintre cele mai vechi statiuni turistice din lume), a fost construita de romani, de la care au si ramas numeroase vestigii: apeducte, bai, statui, tabule votive, semne de multumire aduse zeilor pentru vindecare, in special lui Hercules, protectorul statiunii. Aflata in cadrul Imperiului Austriac, din 1736 incepe constructia si modernizarea infrastructurii, atat a accesului, cat si a aductiunii apelor minerale de aici. Renumita statuie a lui Hercules dateaza din 1847 , fiind opera maestrilor Romel Mayer si Glantz din Viena. Imparatul Austriei considera la jumatatea secolului al XIX-lea ca Baile Herculane sunt cea mai frumoasa statiune de pe continent, iar o parere asemanatoare avea si imparateasa Elisabeta (cunoscuta ca Sissi). Din aceasta perioada au ramas o serie de monumente de arhitectura: bai, cladiri, amenajari exterioare. In prezent, Baile Herculane reprezinta o statiune complexa, cu un potential deosebit care a reinceput sa fie valorificat.
Hotel Diana
Tel.: 0725-724-182, 0255-560-119
E-mai: rezervari@hoteldianaherculane.ro
www.hoteldianaherculane.ro
Hotel Afrodita
Telefon: 0255 560 264
E-mail: rezervari@hotel-afrodita.ro
www.hotel-afrodita.ro
De: SpaMagazin | 23 Dec 2013


0 Comentarii