Călimănești - Căciulata

Stațiunea Călimănești – Căciulata revine în prim-planul turismului românesc datorită investițiilor făcute aici în ultimii ani, având la bază un patrimoniu construit important, edificat de-a lungul întregului secol XX, și bineînțeles factorii terapeutici cunoscuți de mult timp. Renovarea și modernizarea acestui patrimoniu a fost o sarcină dificilă, dar viabilă – ne-o dovedesc câteva hoteluri emblemă ale stațiunii, care azi reușesc să cazeze, să trateze și să refacă tonusul unor oameni cu vârste și bugete de vacanță diverse. Aflați în vizită prin stațiunile din nordul județului Vrancea, am regăsit atmosfera și vitalitatea specifice unui adevărat centru balnear în câteva hoteluri din cadrul S.C. Călimănești – Căciulata S.A., impresie pe care vrem să v-o împărtășim. Succesul lor se datorează investițiilor făcute nu doar în spațiile de cazare, ci și (sau mai ales) în zonele de tratament, cu o multitudine de facilități și servicii, cu echipamente moderne, realizate conform unor cerințe de eficiență și siguranță deosebite.

Apa regilor și împăraților

Acoperită pe mai bine de jumătate din suprafață cu păduri și având vederi splendide către peisajele spectaculoase din împrejurimi, Călimănești - Căciulata este considerată ”perla” stațiunilor de pe Valea Oltului. Sunt locuri pe care le-a admirat Eminescu, unde Octavian Goga chiar a locuit o perioadă, de unde, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Napoleon al III-lea, Împăratul Franței, își aducea apa minerală, pe care o folosea pentru o boală de ficat, la recomandarea doctorului Carol Davila. Apa, una dintre cele mai faimoase de acest fel din Europa la acel moment, era îmbuteliată din actualul Izvor nr. 1 și trimisă la Paris cu poștalionul. De asemenea, beneficiile ei îi erau cunoscute și longevivului împărat Franz Joseph al Austro-Ungariei, care le consuma cu regularitate.
Folosirea apelor minerale din această zonă în scop terapeutic este însă mult mai veche, legenda spunând că faptul a devenit cunoscut datorită... spovedaniei unui cioban. Acesta a mărturisit călugărilor de la una dintre mănăstirile de aici că s-a vindecat de dureri de spate scăldându-se într-un lac din ”Câmpul lui Căliman”, iar oilor care au intrat în apă li s-au vindecat rănile. Călugării au confirmat povestea ciobanului, iar mai târziu au apărut, pe lângă mănăstiri, numeroase ”bolnițe” destinate suferinzilor care erau tratați cu apele din munte. Mai mult decât atât, se pare că însuși domnitorul Mircea cel Bătrân, acum 6 secole, venea să se trateze în ultima perioadă a vieții, alegându-și chiar locul de înmormântare în apropiere, la Cozia.
Faima de care s-a bucurat stațiunea a crescut la începutul secolului trecut, când mulți au construit aici vile în stil elvețian, cazinouri și un sanatoriu. Se făceau întreceri sportive, se juca popice și se organizau spectacole pentru vilegiaturiștii care urmau cure interne cu ape minerale de la izvoarele din Călimănești și Căciulata. În anii benefici ai turismului balnear 1970 – 1980, au fost construite hoteluri și centre de tratament care, cu investiții mai mici sau mai mari, și acum pot constitui obiective ale turismului modern.

Hotel Central – o nouă tinerețe

Din epoca de frumoasă amintire a începutului de secol XIX datează și Hotel Central, dotat încă de la început cu o bază de tratament axată pe băi, iar mai apoi pe alte proceduri balneare. A fost construit chiar în centrul stațiunii Călimănești, între 1907 şi 1911, iar recent a fost renovat și modernizat. Cele două corpuri de clădire clasificate la categoria 3 stele însumează acum peste 100 de spații de cazare, camere duble, garsoniere și apartamente, cu mobilier nou sau recondiționat şi băi modernizate, dotate cu mini-bar și cablu TV. Hotelul dispune de asemenea de bar, restaurant, un lift original modernizat, cu toate optimizările privind siguranța, și, desigur, baza de tratament cu piscină interioară.


Cozia – Căciulata - Oltul

În Căciulata regăsim complexul fomat din hotelurile de 3 stele Cozia, Căciulata și Oltul, care însumează peste 650 de spații de cazare (camere duble, garsoniere, apartamente), clasificate la 3 stele. Hotelurile pun la dispoziția oaspeților restaurante, baruri, parcări păzite, lifturi, acces pentru persoane cu dizabilități, terenuri de sport și săli de biliard sau tenis de masă, sală de fitness, iar camerele spațioase sunt dotate cu televizor, minibar și balcon. Ceea ce face însă specială această locație este complexul balnear din imediata apropiere, care include o piscină exterioară și 2 interioare (dintre care una sulfuroasă termală), dotate cu cea mai avansată tehnologie de hidromasaj, jeturi de apă și accesorizare. Acesta este însă doar începutul, fiind în curs amenajarea și a altor facilități de acest gen.

Factori terapeutici

Dispunând de ape minerale, reci și termale, clorurosodice, bicarbonatate, alcaline, calcice și sulfuroase, unitățile balneare de la Călimănești – Căciulata oferă tratamente prin cură internă, externă şi tratament parenteral, la indicaţiile medicului balneolog ce asigură şi evaluarea medicală a pacientului. Curele interne sunt destinate afecţiunilor tubului digestiv, vezicii şi căilor biliare, rinichilor şi căilor urinare, iar cele externe - afecţiunilor aparatului locomotor (artroze, spondiloze, afecţiuni degenerative ale omului vârstnic, nevralgii, nevrite, traumatisme etc.), afecţiunilor ginecologice (anexite, sterilitate secundară) şi afecţiunilor căilor respiratorii superioare (rinofaringite, sinuzite cronice, bronşite cronice, astm bronşic). Tratamentul parenteral se face prin injecţii intramusculare cu apă sulfuroasă şi este benefic în tratarea alergozelor cutanate. În această bază de tratament sunt întânite și tratamente cu Gerovital H3, Aslavital și Pell-Amar.

Dotare la calitate germană pentru centrul balnear

Pentru cele mai moderne proiecte privind dotarea centrului balnear al S.C. Călimănești – Căciulata S.A., au fost selectate echipamente și accesorii de la UWE JetStream (Germania) - compania care a inventat și comercializat aparatură de înot contracurent încă din 1967. Au fost oferite soluții complete pentru tratament, relaxare și recuperare post-operatorie în piscine, cu menținerea calităților de vindecare a apei geotermale. Proiectul a inceput în urmă cu 3 ani și constă în echiparea bazinelor existente cu instalații de hidromasaj și recuperare tip ”floating lounge”, precum și construirea și dotarea a încă 5 bazine noi. S-a optat pentru aceste echipamente deoarece ele trebuie să facă față apei termale cu un bogat conținut de săruri și sulfați. Firma Ruwe Plus, care a achiziționat echipamentele și a acordat asistență tehnică, a fost sprijinită de personalul firmei UWE JetStream pe toată durata procesului de proiectare, montare și reglare a echipamentelor. ”Mulțumim pe aceasta cale conducerii companiei germane, domnului Wilhelm Nussbächer și, în mod deosebit, specialistului tehnic, domnul Cornel Popa, care s-a deplasat de nenumărate ori pe șantier și a găsit în permanență soluții la problemele noi apărute. Totodată, mulțumim și beneficiarului S.C. Călimănești Căciulata S.A., pentru încrederea pe care ne-a acordat-o și pentru întreaga colaborare”, ne-a declarat domnul Mihai Olar, reprezentantul Ruwe Plus.

S.C. Călimănești-Căciulata S.A.
Tel.: 0250.750.520 / 0250.750.521
E-mail: calimanesti_caciulata@yahoo.com
Web: http://calimanesti-caciulata.ro


De: SpaMagazin | 4 Aug 2014

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.