Vitality Wellness Club – București

Vitality Wellness Club – București

Inaugurat în vara anului 2014, pe o suprafață de peste 3.000 m2 , Vitality Wellness Club reprezintă una dintre cele mai mari și importante destinații de Spa & Wellness din București. Aflat în cadrul complexului hotelier Ramada Plaza & Ramada Parc, centrul de sănătate Vitality Wellness Club se bucură de facilități și servicii premium destinate atât oaspeților celor două hoteluri, cât și clienților care locuiesc sau lucrează în zona de nord a Capitalei și pentru care un abonament la un club de sănătate este un mod de viață.

Amplasamentul central aduce un plus de valoare locației, aflându-se în imediata apropiere a celor mai importante clădiri de birouri din zonă, a centrului expozițional Romexpo, a zonei verzi a Parcului Herăstrău și la doar 11 km distanță de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Proximitatea și accesibilitatea față de cele mai importante puncte din capitală fac din Vitality Wellness Club unul dintre cele mai solicitate locații de acest gen din București.
Cu o gamă largă de servicii și pachete speciale adaptate nevoilor clienților, Vitality Wellness Club este o destinație de sănătate și relaxare, bucurându-se de cele mai moderne facilități de Fitness și Spa și de acces rapid la oferta completă de servicii a complexului hotelier: restaurante, baruri, centru de conferințe, salon de înfrumusețare etc..

Piscina interioară semi-olimpică beneficiază de fântâni de apă și jeturi de vibromasaj și este tratată cu ajutorul celui mai nou și modern sistem de curățare a apei, cu clor Bio obținut din sare, nedăunător organismului. Piscina este deservită de o zonă de bar și de relaxare cu șezlonguri, unde clienţii pot fi serviți cu cafea, sucuri naturale, cocktailuri etc.. În plus, la piscina interioară, clubul organizează clase de înot pentru copii și pentru adulți.

Piscina exterioară este situată într-o zonă liniștită, cu multă vegetație, ideală pentru relaxarea împreună cu familia sau prietenii. Zona de relaxare amenajată deține de asemenea o terasă cu șezlonguri și este dotată cu un Jacuzzi ”All Seasons”, cu 5 paturi speciale în interior.

Clubul beneficiază de 2 tipuri de saună: saună uscată la 90 °C şi saună umedă la 55 °, unde oaspeții se pot relaxa după o zi de muncă obositoare sau după un antrenament energizant la sala de Fitness.

Special pentru a oferi oaspeților o experiență SPA completă, clubul este dotat și cu o zonă de Frigidarium, având cea mai modernă tehnologie, cu beneficii reale pentru sănătate: de la reglarea circulației sângelui, stimularea simțurilor, până la echilibrarea temperaturii corpului.

În cadrul Vitality Wellness Club, clienţii pot beneficia de sesiuni diverse de masaj, de la masaj suedez, masaj sportiv, reflexoterapie, la masaj cu pietre fierbinţi, precum şi de sesiuni speciale de masaj pentru viitoarele mămici:
-    Masaj suedez, pentru relaxarea întregul corp;
-    Masaj sportiv, care ajunge în profunzimea ţesutului muscular, încălzind şi ajutând la dispariţia oboselii şi a tensiunii musculare;
-    Reflexoterapie, prin care terapeutul localizează blocajele de energie pe meridianele care conduc la organele vitale și aplică presiune în puncte specifice ale picioarelor;
-    Masajul cu pietre fierbinţi - combină masajul suedez tradițional cu căldura pietrelor vulcanice de bazalt
-    Tratament pentru viitoarele mămici, un masaj terapeutic pentru primul trimestru al sarcinii, care înlătura insomnia, reduce edemul, reglează tensiunea arterială, creează detensionare la nivelul articulaţiilor şi scade durerea sciatică.

Sala de fitness a clubului de sănătate deţine cea mai nouă şi mai modernă aparatură pentru exerciții cardio si exerciţii cu greutăţi libere și beneficiază de un program complet de aerobic, pentru toate tipurile de refacere fizică și psihică: Aquagym, Spinning, Zumba, Yogalates, Total Body Workout, Step & Butts, Tai Chi. Clienţii Vitality Wellness Club vor beneficia de expertiza antrenorilor personali, selectați cu deosebită responsabilitate, în funcție de experiență, aceștia fiind sportivi premiați la concursuri naționale de fitness și culturism, cu specializări în nutriție, anatomie, motivație, pierderea în greutate, metode terapeutice naturale de refacere.
•    Aquagym – antrenament pentru tonifierea întregului corp și îmbunătățirea sistemelor cardiovascular și respirator, reducerea țesutului adipos, eliminarea  durerilor și a tensiunii musculare la nivelul spatelui;
•    Spinning – exercițiu cardio care arde caloriile, elimină stresul și tonifică musculatura feselor, coapselor, gambelor și abdomenului;
•     Zumba – distracție și dans pe ritmuri antrenante;
•    Pilates - îmbină conceptul de tonifiere cu cel de suplețe, tonifică musculatura, îmbunătățește mobilitatea și flexibilitatea, echilibrează și armonizează tonusul muscular, ducând la o postură corectă și o stare generală de bine;
•    Yoga – remediul cunoscut pentru corp, minte și suflet, care redă sănătatea și energia prin numeroase efecte, precum îmbunătățirea imunității, a metabolismului, a mobilității și flexibilității;
•    Total body workout sau metabolic, cu implicarea tuturor grupelor musculare prin exerciții clasice și moderne, selectate și îmbinate pentru maximă eficiență;
•    Step and butts – conceput pentru femei, facilitează ardererea țesutului adipos, prin ritmul susținut din pașii de step
•    Tai chi, supranumit și ”dansul de viață lungă”, este o gimnastică pentru orice vârstă alcătuită dintr-o serie de mișcări codificate, executate lent, cu îndemânare și echilibru, crescând vitalitatea, relaxând și ajutând în autoaparare.

Vitality Club
București, Str. Poligrafiei nr. 3-5
Tel.: +40 21 549 2252
E-mail: contact@vitalitywellnessclub.ro
vitalityclub.ro


De: SpaMagazin | 7 Sep 2015

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.