Bona Care Program – revitalizarea profesională a pardoselilor din lemn şi elastice


În fiecare zi, o cantitate semnificativă de murdărie și microorganisme se acumulează pe pardoseală - în zgârieturi, la îmbinările dintre lamele de parchet sau în zonele de sudură, pentru acoperirile elastice. Eli­minarea acestei acumulări cu metode tradiționale este aproape imposibilă. Pardoselile din industria ospitalității sunt supuse unui ritm mai intens de uzură, dar nu este obligatoriu ca acestea să fie înlocuite imediat ce au dat semne de „oboseală”. Deși capătă în timp zgârieturi, pete, diferențe cromatice cauzate de expunerea la soare, zone degradate prin abraziune, durata de viață a pardoselilor din lemn și elastice (PVC, LVT, linoleum și cauciuc) poate fi prelungită cu ajutorul Programului Bona Care, astfel încât suprafața este revigorată cu cheltuieli incomparabl mai mici decât în cazul unei înlocuiri; și totul se execută extrem de rapid, nefiind nevoie să fie perturbată ori întreruptă activitatea hotelului sau restaurantului.

De ani de zile, Bona susține avantajele economisirii resurselor prin mentenanța și renovarea pardoselilor. Recent, compania suedeză a inițiat un proiect ambițios împreună cu Institutul Suedez de Cercetare a Mediului IVL, pentru a afla care sunt avantajele reale ale acestei practici. Rezultatele arată economii imense de energie și reducerea amprentei de carbon atunci când se compară refinisarea cu înlocuirea pardoselilor. Renovarea oferă nu numai beneficii pe termen lung pentru mediu, ci și economii de cheltuieli, la un nivel superior de calitate a igienei; suprafața refinisată perfect va permite curățarea și întreținerea conform standardelor proprii locației și normativelor în vigoare, prevenind acumularea microorganismelor.

În plus, soluțiile inovatoare Bona oferă libertatea de reproiectare a aspectului pardoselii, făcând posibilă crearea unei noi expresii a acesteia în urma renovării.

9600 ZBORURI ÎN JURUL PĂMÂNTULUI

Conform studiului institutului suedez de cercetare, renovarea pardoselii reduce cu până la 90% amprenta de carbon a acesteia, comparativ cu montarea uneia noi. Dacă luăm în calcul producția anuală de finisaje Bona și suprafața pardoselilor pe care acestea le acoperă în întreaga lume, se ajunge la cifra de 108.000 tone CO2, echivalentul a 9.600 de zboruri de avion în jurul lumii.

ENERGIE PENTRU 9000 CASE

În același context, dacă vom renova pardoseala, economia de energie va scădea cu 95%, ceea ce înseamnă că prin finisarea cu produse Bona se economisesc în întreaga lume 1,8 miliarde kWh, echivalentul consumului unui oraș suedez cu 9000 de gospodării.

Renovarea oferă eficiență pe termen lung

Pentru o eficiență de lungă durată, proprietatea pardoselilor ar trebui privită ca o investiție ce trebuie îngrijită și întreținută, ca toate celelalte elemente ale unei clădiri. Este posibil și chiar de dorit să se asigure o utilizare eficientă și pe termen lung.

PARDOSELI DIN LEMN

Este prematur să considerați o pardoseală uzată din lemn ca ireparabilă. Aceasta poate fi transformată pentru a arăta ca nouă cu metodele potrivite, precum și pentru a-i oferi o speranță de viață care poate ajunge la 60 de ani sau chiar mai mult, dacă este întreținută corespunzător. În același timp, o întreținere optimă extinde considerabil intervalul dintre renovări, noul finisaj reducând mult efectele factorilor egresivi. Nu în ultimul rând, re­du­cerea impactului asu­pra mediului și a cos­tu­rilor sunt beneficii pozitive pe care nu le puteți ignora. Pentru a-i conferi un aspect nou, în concordanță cu designul general al amenajării sau tendințele momentului, îi puteți schimba culoarea și finisajul: o pardoseală lăcuită veche se poate transforma într-una nouă uleiată de culoare abanos, sau una tot lăcuită cu o cromatică albă; poate fi periată pentru a căpăta o textură specială, tonifiată pentru tonuri și contraste, i se poate conferi luciu, poate fi protejată suplimentar pentru mai multă rezistență la uzură. Posibilitățile sunt practic nenumărate. Produsele abrazive Bona Diamond pregătesc suprafața prin înlăturarea zgârieturilor și a uzurii. Apoi suprafața perfect netedă, șlefuită, poate fi reacoperită cu Bona Traffic HD, care dă pardoselii un nou strat de protecție durabilă, cu aderență perfectă la stratul de dedesubt.

PARDOSELI ELASTICE

Durabilitatea par­doselilor elastice este recunoscută, însă nici acestea nu rezistă la infinit. Odată cu trecerea timpului, suprafețele își pierd culoarea, textura, aderența, în special în zonele expuse traficului ridicat. Pentru pardoselile de PVC, LVT, linoleum sau cauciuc, deteriorate sau puternic uzate, înlocuirea este reacția obișnuită; cu toate acestea, există o alternativă rapidă, eficientă și durabilă care le restabilește frumusețea de la început, le menține sănătoase și le prelungește viața. Refinisarea vă va oferi o pardoseală complet nouă, fără dificultățile inerente unei renovări complete, precum și salvarea mediului și a costurilor. Zonele expuse traficului intens se pot sigila pentru o mai bună rezistență la uzură și la infestarea microbiană. De la curățarea zilnică și până la restaurarea culorii și redarea lustrului, pardoselile elastice se întrețin eficient și simplu cu ajutorul programului de îngrijire Bona. Recreează pardoselile așa cum le-ai visat! Tehnicile moderne permit nu numai restaurarea aspectului lor original, dar pot fi, de asemenea, complet reproiectate în ceea ce privește culoarea, textura, luciul și nivelul de protecție. Posibilitățile sunt nelimitate.

Peste 100 de ani de inovație în tratarea pardoselilor

Bona Care Program este un un concept unic de tratament pentru revitalizarea tuturor tipurilor de pardoseli. De la refinisarea parchetului și până la repararea și recolorarea suprafețelor elastice, revoluționarul program Bona de mentenanță a pardoselilor conferă asistență și performanță pentru îngrijirea pardoselilor. Sigur și sustenabil, cu un proces rapid de execuție, noul program Bona Care vă oferă posibilitatea de a curăța și revitaliza pardoselile în cel mai scurt timp și la o calitate de excepție.

Pardoselile presupun diferite tipuri de provocări. Fie că este o suprafață elastică (linoleum, PVC, cauciuc) din sala de fittnes, bucătărie ori spațiile tehnice, fie una de lemn din camerele de hotel, lobby, restaurant sau bar, toate sunt supuse unui ritm intens de trafic, pătare sau contact cu substanțe agresive, rutinelor de întreținere personalizată.

Sistemul Bona este dezvoltat de profesioniști pentru profesioniști și oferă soluții simple și eficiente care mențin aspectul original și prelungesc durata de viață a pardoselilor.

Curăţare – O simplă rutină. Curățarea constantă reprezintă cheia pentru a avea o suprafață bună și durabilă. Tratamentul Bona funcționează eficient fără să deterioreze pardoseala sau să afecteze mediul. Periodic, se poate apela la curăţare profundă, pentru revitalizare și împrospătare.

Din cauza trecerii timpului și a solicitării intense, pe pardoseala elastică se formează pete și acumulări reziduale greu de îndepărtat. O aplicare cu efecte în profunzime de Bona Power remove R, folosind mașina Bona Power Scrubber, va revitaliza radical aspectul. Avantajul constă în reîmprospătarea suprafeței fără a vă întrerupe activitatea pe termen lung.

Protecție și un nou lustru. Curățările profunde repetate vor afecta aspectul și calitatea oricărui tip de podea. Un nou strat de protecție va restaura însă lustrul original și va prelungi viața pardoselii elastice. Sigur, complet și simplu, tratamentul protectiv Bona restaurează podelele în cel mai scurt timp. Pentru zonele expuse traficului intens, tratamentul protector Bona este recomandat să fie folosit împreună cu cel de cu­rățare profundă, după ce acesta din urmă a dat rezultatul dorit.

Refinisare – restaurare temeinică și rapidă. O numim refinisare, dar la fel de bine am putea spune că obținem o pardoseală nouă. Suprafețele deteriorate sau uzate se pot reabilita prin tratamentul Bona, compatibil cu toate tipurile de materiale elastice și presupune următoarele operațiuni: șlefuire cu discuri abrazive Bona Diamond, spălare profundă cu Bona Power scrubber și apoi aplicarea lacului protector Bona Pure. Prin refinisarea cu acest tratament deosebit în varianta Bona Pure Colour, există posibilitatea de a crea un design complet nou și vibrant.

Posibilitățile sunt practic nelimitate, deoarece se folosește întreaga paletă de culori RAL și NCS, plus Bona Creative Chips.

Economie de timp și bani

Pentru o suprafață de 300 mp, în locul metodei tradiționale care înseamnă eliminarea suprafeței vechi, șlefuirea stratului suport, amorsare, nivelare și ...în sfârșit instalarea și sudarea pardoselii (ceea ce presupune efortul a 3 profesioniști timp de 6 zile), metoda Bona de refinisare necesită doar 3 zile de lucru.

Bona România SRL

Str. G`rii nr.11 l SRH Logistic Park l Mogo[oaia, Ilfov l Tel.-Fax: 021 3170222

bona.romania@bona.com l www.bona.com

 

 

 

De: SpaMagazin | 22 Sep 2021

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.