Leida – atelier de creație în ospitalitate



Leida – atelier de creație în ospitalitate

Într-un restaurant care își respectă oaspeții, masa trebuie să urmeze o oarecare scenografie, nu foarte îndepărtată de cea a unui spectacol, iar platingul va scoate în evidență munca și talentul bucătarului. Dar acestea nu se pot realiza fără o dotare cu obiecte de inventar care să atragă, să pună în evidență preparatele prin formă, culoare sau finisaj. Vesela poate fi o surpriză în sine, ba, mai mult, împreună cu preparatul va contribui la realizarea unui con­cept integrat, cu o individualitate aparte. Cei care doresc să se evidențieze în piață prin anu­mite viziuni gas­tro­nomice, creează pre­­pa­ra­tul, cu toate detaliile lui, împreună cu re­ci­pientul în care este servit.


Prin acest concept integrat, în care vesela și preparatul sunt gândite împreună, se naște ceva unic, memorabil, o expe­riență care se întipărește în mintea clientului și este asociată direct cu restaurantul respectiv, cu stilul și personalitatea sa. Probabil niciodată ca acum designul nu a avut atâta importanță în aranjarea și servirea mesei. Iar la fel de bine știut este faptul că recipientele, prin forme și materiale, determină calitățile alimentelor, modul în care acestea își păstrează savoarea și temperatura pe parcursul întregii serviri. Iată de ce, atunci când lansați sau reinterpretați un preparat, este de bun augur să ne consultați pentru a alege împreună și obiectele de inventar, beneficiind de experiența pe care o avem și numărul impre­sionant de variante pe care vi le putem propune. Fie că este vorba despre bufetul pentru micul dejun oferit la hotel, de servirea unei cine à la carte, de un desert pe terasă ori de un cocktail la bar, vom fi atenți la toate detaliile și contextele, apoi vă vom oferi soluția cea mai potrivită, folosind atât metode clasice (mostre, cataloage), cât și simulări cu ajutorul aplicațiilor la care avem acces; cu ajutorul acestora, putem proiecta împreună aranjamentul mesei, modelele de farfurii, cromatica întregului ansamblu și multe altele. Trebuie să vorbim despre preparat, despre modul în care se servește, despre profilul locației și vom stabili împreună cum procedăm, ce vase alegem, astfel încât ceea ce oferiți oaspeților să fie un succes desăvârșit.
Portofoliul nostru de produse este permanent optimizat și reactualizat deoarece suntem la curent cu noutățile de pe piață care vin atât de la furnizori consacrați, cu care am dezvoltat parteneriate de lungă durată, cât și de la producători inovatori, atenți la cerințele tot mai diversificate ale industriei. Rolul nostru este de a integra toate aceste produse în conformitate cu proiectele dumneavoastră. Leida este un adevărat atelier în care îți poți “croi” farfuria pe măsura preparatului pe care îl propui clienților.

Creăm farfuria la alegerea ta!
Formă, culoare, finisaj
Comenzi de minim 48 de piese.

Luxury Takeaway
Stilul Takeaway este tot mai căutat, inclusiv pe zona de Fine Dining. Bineînțeles, atunci când vom livra mâncare prin curier, sau clientul va dori să ia produsele cu el, în afara restaurantului, vom căuta să folosim ambalaje și recipiente cât mai frumoase, care să arate prin aspectul elegant grija noastră pentru calitate. Bineînțeles, designul trebuie să țină cont și de cantitățile pe care le vor conține ambalajele, respectiv de forme care să facă transportul și manipularea cât mai comode.

Proiecte SPA la cheie
Leida poate implementa un proiect Spa la cheie, începând cu proiectarea, continuând cu dotările (inclusiv mobilier, echipamente și diverse facilități – saune, cabine emoționale, mese de masaj, jacuzzi, instalații pentru melo­terapie și cromoterapie etc.) și încheind cu decorațiuni, consumabile și preparate speciale pentru conceptul ales. Vă recomandăm cu căldură imple­men­tarea unui concept Kurland (Germania), de mare succes pe piața europeană, care imprimă Spa-ului dumneavoastră personalitate și capacitatea de a vă orienta spre trendul Eco, natural, auten­tic. Leida vă poate oferi do­tarea completă și un flux stabil de produse. Aici puteți găsi produse premiate, testate timp de decenii în terapie și wellness, concepute de echipe formate din dermatologi, experți în wellness și în me­di­cina naturistă. Sunt produse integral naturale, de cea mai înaltă calitate, obținute prin metode sustenabile și evitând tehnologiile corespunzătoare producției de masă sau experiementele pe animale.
Propunerile Leida includ nămoluri naturale (alb, roșu, portocaliu), creme, uleiuri, unturi, amestecuri de plante, fân alpin din pajiști nefertilizate, sare de mare, diverse produse cosmetice valoroase și accesorii elegante. Succesul acestora se datorează cunoștințelor avansate cu privire la eficacitatea diferitelor produse, rezultate ale celor mai recente cercetări științifice, inclusiv în domeniul celulelor stem. Produsele pot fi accesate și folosite nu doar în cadrul unui Spa profesional, ci și în centrele wellness private, pentru ședințe la domiciliu.
Alegând un concept împreună cu Leida, veți obține nu doar echipamente și consumabile, ci și rețete ale unor tratamente personalizate, de succes, pentru programele Spa.

LEIDA IMPEX SRL
Bd. Titulescu nr. 163, Sector 1, București
Tel/Fax: 004 021 210.20.07
Web: www.leida.ro | Instagram: Leida_ro

De: SpaMagazin | 30 Oct 2023

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.