Lumea în care (deja) traim


A mai trecut o vară. Hotelierii nu au dus-o rău, mai ales pe litoral, cu toate protestele legate de lărgirea plajelor. Previziunea că românii au „bani de spart” după un an și ceva de abstinență s-a adeverit. La fel și cea care spunea că mulți o să rămână în țară de teama carantinelor și a pașapoartelor COVID. Nu s-a adeverit speranța că vom scăpa de pandemie, încurajați de precipitarea cu care se vaccinau primii români. La momentul acesta, după opt luni de campanie, numărul vaccinaților este de circa 5 milioane cu schemă completă și ritmul e de câteva mii pe zi, ceea ce înseamnă că o s-o mai lungim ceva timp. Oricum, nici virusul nu mai e ce-a fost... câți purtători de mască ați văzut pe litoral, la munte și chiar în orașele de provincie - în magazine, în hoteluri, la concerte sau festivaluri, oriunde au fost mai mulți indivizi pe metrul pătrat? Ipohondrii și cei mai grijulii cu sănătatea nu sunt tocmai în apele lor în vremurile acestea. A venit valul IV? Nu-i nimic! „Ce e val, ca valul trece”. Când, cum, cu ce consecințe... ar fi bine să ne întrebăm. Mulți nu o fac, ba chiar rămân cu încăpățânare în stadiul de negare. Dar există și specialiști care studiază atent piața și observă trendurile. Și văd că lumea este în schimbare, dacă nu la noi, măcar prin alte părți. Ne place sau nu, s-a deschis o cutie a Pandorei din care au ieșit unele lucruri neplăcute și, în vremurile pe care le trăim, când fiecare nișă este valoroasă, poate tocmai aceste segmente vor determina viitorul turismului. Nu este suficient ca autoritățile să impună anumite reguli; autoritățile pot acționa uneori lent, alteori în contratimp sau chiar abuziv. Cert este că nu îți poți permite ca operator de hotel, restaurant, centru wellness etc. să îl neglijezi pe clientul care vrea mai multă intimitate, o distanțare socială majorată, mai mult aer curat sau măsuri suplimentare de igienă. El este exponentul unei categorii demne de luat în seamă, de multe ori educată, potentă financiar și deloc izolată pe rețelele sociale. Același lucru se întâmplă pe segmente precum alimentația (trendul Bio, vegan, locavor ș.a.m.d.) sau când vorbim de noua generație care are mai multe așteptări de la tehnologia încorporată într-un hotel. Este o lume în care aproape totul se rezolvă online, prin aplicații sau device-uri inteligente, iar telefonul fix din camera de hotel este doar o relicvă, care încă se mai păstrează din motive de siguranță. Aceasta este lumea pe care deja o trăim.

Cât despre noi... ne-am reîntors la veșnica discuție: de ce am rămâne în hotelurile autohtone de pe litoral, care sunt de multe ori jalnice și scumpe? Acelea (nu toate, desigur) pot considera că pandemia a venit în sprijinul lor, le-a mai dat o gură de aer pe care nu o mai sperau. Litoralul românesc se îndreaptă în continuare către ceea ce începuse să devină: o destinație de week-end (eventual prelungit), pentru un pic de relaxare sau distracție, fără pretenția unei vacanțe memorabile. Investițiile imobiliare se duc firesc către aparthoteluri, închirieri pe platforme online sau economie cola­borativă. Până atunci, însă, vedem efectele înghesuielii de astă vară: COVID-19, ediția toamnă - iarnă 2021. Cu nădejdea că nu vom avea un nou lockdown și că nu vor fi necesare restricții dure în ospitalitate, vă propunem această ediție a revistei noastre cu ceea ce am considerat că aduce avantaje competitive: optimizări ale facilităților, urmărirea tendințelor, exemple de succes în industria românească de profil. Sperăm că vă vor fi de folos.

 Lumea în care (deja) traim

Lucian Nicolescu, Redactor-Șef

De: SpaMagazin | 22 Sep 2021

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.