Program umanitar de sprijin pentru refugiații din Ucraina la OAR București




„Sunt momente când cel mai important este să fim uniți, umani și să ajutăm necondiționat pe cei aflați în nevoie. Le suntem recunoscători și le mulțumim tuturor celor care participă la această acțiune umanitară. Este o perioadă în care fiecare gest contează. Important este să rămânem implicați și uniți, să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem și să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie.” 


- Emil Ivănescu, președintele filialei OAR București


Ordinul Arhitecților din România - Filiala București se implică active în acțiunile umanitare privind refugiații. Cu sprijinul Primăriei Sector 1, MNAC, UAUIM, Alumil, Wienerberger, Holcim, Hai cu Autocarul, am realizat un program umanitar de sprijin în vămile din Siret și Isaccea.

Din cauza numărului mare de persoane vulnerabile, copii, mame care vin din Ucraina, a timpului de ședere mare la frontiera, ajutorul umanitar este esențial.

Adresa la care se pot primi donatiile este str. Sfântul Constantin Nr. 32 (lângă liceul Cervantes, vizavi de Parcuil Cismigiu). Toate donațiile sunt înregistrate la sediul filialei OAR Filiala București și vor ajunge la persoanele refugiate din Ucraina.


Program pentru centru de primire: luni/joi – orele 08:30 – 20:00


Persoane de contact de la OAR - Filiala București:


078 77 59 335 – Irina Mihalache


0727710477– Cornelia Burcuș


Lista de obiecte necesare:

 

  • Pampers – toate mărimile inclusiv pentru adulți
  • Lapte praf – inclusive sortiment fără lactoză
  • Termosuri mici
  • Termosuri mari
  • Tetine
  • Sticluțe cu biberon
  • Genți termoizolante
  • Role hârtie
  • Hârtie igienică
  • Coșuri pentru gunoi
  • Role saci menajeri (mari)
  • Role saci menajeri (mici)
  • Pungi tip maiou
  • Pungi alimentare
  • Scaune rulante
  • Cadre mers
  • Cârje ortopedice reglabile
  • Cafetiere
  • Cărți de colorat
  • Creioane colorate
  • Chei deschidere capac SIM telefon mobil
  • SIM-uri

 


Caravana OAR spre Vama Siret


În data de 2 Martie 2022, ora 23:00, de la sediul OAR București au plecat două autocare către Vama Siret pentru a aduce refugiați, circa 80 de persoane, către București. În același timp au fost duse ajutoarele colectate la sediul filialei atât către refugiații din țară cât și către Ucraina.


Caravana OAR spre Vama Isaccea


În data de 18 martie am primit la filiala OAR Bucuresti un număr impresionant de donații. Acestea au fost transportate la centrul de ajutor mama & copil pentru refugiați ucraineni.

La întoarcerea în București ne-au însoțit în autocar 50 de refugiați - mame și copii – pe care i-am preluat de la centrul de sprijin mama-copil, respectiv de la Vama Isaccea.


De: SpaMagazin | 30 Mai 2022

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.