Senzații și relaxare - pachet complet

Daniele Ciurescu, LEIDA ImpexOferta adusă de Leida pe piața românească s-a identificat de-a lungul timpului prin relația strânsă și eficientă cu unele dintre cele mai importante branduri Spa din Europa și din întreaga lume. Astfel, hotelierii și centrele wellness au putut face surprize plăcute oaspeților care au regăsit în România senzații europene și exotice, fiind la același nivel al serviciilor cu locații de top de pe alte meridiane. În prezent, Spavision by Leida este un nume cunoscut în lumea dotărilor wellness, datorită capacității de a veni cu proiecte și dotări la cheie, de la amenajarea spațiilor și construcții de piscine, până la cosmetice, consumabile și suport operațional. Dar, dincolo de a fi un furnizor, Leida propune concepte, pe care le poate susține cu ajutorul unei oferte variate, intervenind prompt la cererea oricărui operator din ospitalitate. Iată, în continuare, alte exemple de produse și servicii pe care am considerat că v-ați dori să le oferiți oaspeților dumneavoastră.

 

Terapie spaPermanent Contour: când relaxarea devine o nouă atitudine

Permanent Contour® este un echipament de producere a aburului, cu flux constant, ce poate seta exact temperatura tratamentului aplicat cu ajutorul unor paduri cu care se masează ușor prin mișcări circulare. Datorită aburului cald care trece uniform prin padul cu plante uscate natural, datorită frecării și cristalelor de sare care au proprietatea de a absorbi ingredientele esențiale din plante, agenții nutritivi deveniți activi penetrează pielea mult mai ușor și în profunzime. Înainte de începerea tratamentului, se aplică pe piele un ulei de bază.

Padurile cu plante sunt ideale pentru masaje terapeutice, masaje de relaxare sau de înfrumusețare. De asemenea, completează beneficiile masajului Pantai Luar, asigurând o continuitate a temperaturii de 37°C pe tot parcursul utilizării. Aparatul are dimensiuni reduse, poate fi fix sau mobil, iar înainte de fiecare tratament se igienizează automat.

 

Ce conțin padurile, uleiurile și celelalte produse

·         Pentru masajele faciale padurile au dimensiune mică și pot conține: petale de trandafir, nalbă, lavandă, gălbenele, ghimbir, mentă, iederă, southernwood (plantă mediteraneeană), borhot de vin sau de mere.

·         Pentru masaje corporale padurile au dimensiune mai mare și pot conține: nămol (din zona Salzburg), argilă (chalk din insula Rügen), bere, alge marine, cristale de sare de Atlantic, drojdie de vin, malț - hamei - orz (bere), tărâțe de grâu, laminaria, fucus, lemongrass, săpun din ulei de măsline (pentru picioare).

·         Uleiurile sunt mixuri speciale cu efect răcoritor care conțin Aloe vera, St. John's wort (sunătoare), susan, gălbenele, macadamia, lavandă, trandafir, patchouli, sau rozmarin, cimbru, santal, scorțișoară, migdale, jojoba, semințe de struguri.

·         În acest tratament mai pot fi incluse pernuțe cu ierburi pentru abdomen sau spate, pernuțe cu nămol (moor) sau așchii de lemn.

 

 

Permanent Contour

·        setarea exactă a temperaturii tratamentului

·        rezervor de apă pentru 5 tratamente complete

·        flux de aburi constant

·        igienizare automată înainte de fiecare tratament

·        dimensiuni reduse

·        excelentă soluție pentru tratamentele terapeutice, de înfrmusețare și relaxare

 

 

 

Body Wave: nu-ți poți imagina dacă nu simți

Masajul cu rezonanță acustică este una dintre ultimele inovații în domeniu. Aceste paturi de masaj realizate în Austria, cu o deosebit de confortabilă piele italiană la exterior, crează în organismul uman micro-vibrații folosind puterea acustică (sunetul). Acest ”masaj” pornește din interiorul corpului și se îndreaptă spre exterior, acționând asupra celulelor. Sentimentul este incredibil, astfel încât î se potrivește sloganul ”Nu-ți poți imagina dacă nu simți”.

Patul este realizat din cele mai bune materiale, rezistente la acizi, apă și zgârieturi, fiind destinat utilizării în centre Spa sau terapeutice, hoteluri, chiar în spitale sau cluburi sportive.

Indicații terapeutice: tensiunei musculare, stare generală de rău, depresie, insomnie, migrenă, Alzheimer, astm, autism, renunțarea la droguri, epilepsie, fracturi și vindecarea rănilor, comă, scleroză multiplă, tulburări neurologice, boli psihosomatice, reumatism, dureri de spate, lovituri, dureri de diverse naturi, spasme, tinitus.

 

Această disciplină a masajului cu rezonanță acustică sau terapia vibroacustică se bazează pe studii din anii ’80 ai secolului trecut. S-a constatat că undele audio (sunetele) cu frecvențe joase, cuprinse între 30 și 120 Hz, produc un ”masaj” în profunzimea țesuturilor, în special dacă aceste unde sunt transmise prin intermediul unor ”traductoare”: paturi, saltele, scaune, fotolii, perne etc.. Undele de joasă frecvență generate electronic sunt deseori combinate cu muzica de sintetizator pentru o experiență mai relaxantă. Acțiunea masajului cu rezonanță acustică se bazează pe faptul că organismul uman începe să oscileze pe frecvențe adaptate la caracteristicile de rezonanță ale diferitelor grupe de mușchi. Organismul ”ascultă” semnalele care îi sunt necesare pentru a obține deplina armonie, și pornește o serie de procese care vor satisface nevoile semnalate. Practic, este un tratament care se adaptează la nevoile pacientului. Este privită ca terapie independentă, dar poate fi combinată și cu alte terapii medicale sau alternative. Prin urmare este o metodă neinvazivă, fără medicamente, care poate fi aplicată tuturor vârstelor, ajutând corpul și mintea să se relaxeze, ceea ce facilitează întotdeauna vindecarea. Îmbunătățește circulația sângelui, scade tensiunea arterială, oferă relaxarea musculară și ameliorarea durerii, contribuie la funcționarea corespunzătoare a diferitelor organe, reduce anxietatea și hiperactivitatea, dezvoltă conștientizarea senzorială, stimulează sistemul nervos central, reduce nivelul hormonilor de stres, stimulează fizic organismul.

 

 

Mobilier modern, iluminat din interior

Mobilierul prezentat aici impresionează prin formele inspirate din diverse culturi: egipteană, sud-americană, filipineză, tailandeză, arabă, africană, a plajelor din Florida, Caraibe, Hawai sau Mexic. Unele parcă ne transpun în ritmuri braziliene de bossa nova, sau în sunetele unei șansonete franțuzești. Cu ajutorul formei și culorii, călătorim de asemenea în spațiul interiorizat al designului modern, trăind un déjà vu specific minimalismului, dincolo de rolul practic al mobilierului: fotolii, baruri, șezlonguri, lada de zestre, cu perne, ”a bunicii” (care pot fi așezate pe canapele și fotolii), vase pentru flori, suporturi pentru aceste vaseși multe altele. Inedite nu sunt doar liniile aduse la esență, ci și iluminarea din interior, care ne schimbă radical optica asupra acestor obiecte, realizate din materiale polimerice termorezistente. Desigur, întâlnim în această gamă inclusiv lampadare de interior și exterior, care atrag atenția prin volum, luând formă de coloană grecească, cub sau paralelipiped, ori se prezintă ca niște pahare de vin, cocktail și șampanie. Mesele au tije reglabile, iar partea superioară poate fi din sticlă transparentă, fumurie sau opacă.

Masivitatea lor parcă le transformă în elemente de rezistență a arhitecturii spațiului, iar lumina care vine din interior le dă conotații magice. Pot constitui piese esențiale pentru amenajarea unei terase de piscină, care odată cu venirea serii, la aprinderea luminilor cu LED, devine cu totul altceva (poate locul perfect pentru o seară de cocktail?). Din colecție fac parte și niște sfere de grădină ca niște perle enorme, ori piese sub formă de piatră care emană o lumină calmă, uniformă.

Materialul obținut din polimeri de înaltă calitate, translucid sau opac, poate fi nu doar alb, ci și în nuanțe la modă: antracit, verde fistic, roșu căpșună, albastru coacăză, portocaliu, gri turturea.

Sunt obiecte practice, pe care nu trebuie să le protejezi de șocuri, rezistente atât la căldură (+80°C) și raze UV, cât și la îngheț (- 60°C), ale căror culori rămân neschimbate indiferent de expunerea la intemperii. Pot fi curățate cu detergenți uzuali și au un foarte bun comportament la foc. În anumite variante, sunt realizate din materiale ignifugate, care fac parte din clasa de siguranță la foc V2. Materialul este de asemenea inert la apă, la acțiunea insectelor, mucegaiului sau lichenilor, fiind folosit, în cadrul anumitor colecții, pentru jardiniere. 

 

LEIDA IMPEX SRL

Bd. Titulescu nr. 163, Sector 1, Bucureşti

Tel.: 0722.235.577

E-mail: office@leida.ro

Web: www.spaleidavision.ro

De: SpaMagazin | 22 Dec 2015

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.