Vacanță de vis în Apuseni, la Mărișel

Recomandat Hotel & Spa

Vacanță de vis în Apuseni, la Mărișel


Cabanele FloriCrinreprezintă un ansamblu de spații de cazare care oferă posibilitatea de a beneficia atât de confortul și intimitatea necesare unei familii, prin găzduirea într-una dintre cele 2 cabane mai mici puse la dispoziție, cât și de exuberanța prietenilor prin găzduirea într-o cabană mai mare ce dispune și de un spațiu generos de servire a mesei și de organizare a unor activități de socializare.


Acestea sunt amplasate în județul Cluj, localitatea Mărișel, una dintre cele mai mari comune din România, cu o suprafață de peste 85 km pătrați, în zona Copcea. Este vorba despre un frumos platou al Munților Apuseni, la 1.200 m altitudine, la aproximativ 50 km de Municipiul Cluj-Napoca. Ca posibilități de acces, există 2 variante:

  • Cluj-Napoca – Huedin – Beliș – Mărișel (traseu care străbate o zonă împădurită și ajunge până la barajul Fântânele Beliș din stațiunea turistică cu același nume);

  • Cluj-Napoca – Gilău – Mărișel (traseu care șerpuiește pe malul lacurilor Gilău, Someșul Cald și Tarnița);

Complexul este alcătuit din 3 cabane cu încălzire prin centrală proprie pe lemne și pune la dispoziția oaspeților 16 locuri de cazare pentru adulți și 8 locuri pentru copii, cu posibilitatea suplimentării acestora cu încă 4 locuri. Construcțiile sunt realizate din lemn masiv, punând în valoare și elemente din tradiția populară prin sculptarea manuală a unor componente, oferind o autenticitate specifică locului.

Cabana mareare 4 dormitoare cu baie proprie, un living mai mult decât generos și o bucătărie complet utilată.

Cabana 1este structurată pe 2 nivele, parterul beneficiind de un living, o bucătărie complet utilată și o baie, iar la etaj se regăsesc 2 dormitoare cu pat matrimonial și o baie.

Cabana 2dispune și ea de 2 nivele, cu un living, o bucătărie complet utilată și o baie în partea de jos, și 2 dormitoare (unul dintre acestea oferind posibilitatea utilizării unei canapele extensibile) și o baie în partea de sus.


Facilități oferite oaspeților:o grădină extinsă cu un spațiu de joacă pentru copii, un foișor amplu, alte spații pentru grătar, internet wireless și parcare în curtea interioară.

Activități care se pot organiza:excursii montane, plimbări cu sania/căruța trasă de cai, plimbări cu ATV-uri, iar pentru iubitorii sporturilor de iarnă, aceștia pot beneficia de facilitățile oferite de Pârtiile Mărișel situate la aproximativ 1,5 km.


Obiectivele turistice de vizitat în zonă:

  • Muzeul Etnografic al Satului;

  • Observatorul Astronomic din Mărișel situat la cea mai mare altitudine din Europa de Sud-Est;

  • Bustul Pelaghia Roșu, eroina comunei Mărișel, învățătoare și luptătoare în timpul Revoluției de la 1848;

  • Țâcla Gavrii, o zonă stâncoasă dar și de belvedere care oferă o priveliște spectaculoasă spre Defileul Răcătăului care se deschide la poalele Munților Apuseni și care poartă denumirea de „Împărăția lui Zamolxe”;

  • Drumul lui Antonescu, un drum strategic construit în anul 1940 de către localnici pentru a facilita accesul armatei române către Cluj-Napoca;

  • Crucea Iancului, unde are loc anual o sărbătoare pentru a cinsti memoria înaintașilor și pe „Crăișorul Apusenilor”, Avram Iancu;

  • Mănăstirea Crucea Iancului, situate pe platoul de pe vârful Dobruș, la o altitudine de aproximativ 1.350 m;

  • Barajul Fântânele Beliș, aflat la 10 km de locație.


Cei dornici de a face cunoștință cu preparatele tradiționale ale zonei pot achiziționa lactate și brânzeturi preparate în gospodăriile localnicilor, diverse produse din carne, plăcinte moțești, dulcețuri, siropuri, ceaiuri. Dulceața și siropurile din fructe de pădure sunt produse ecologice,

preparate după rețete proprii, fără conservanți și care fac deliciul oricărei călătorii aici, în Mărișel!


Contact

Tel.:0748 555 893

E-mail:cabanelefloricrin@yahoo.com

Facebook: Cabanele FloriCrin - Marisel



De: SpaMagazin | 27 Dec 2024

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.