Pentru o abordare holistică

Lucian Nicolescu - redactor sef SPA MAGAZINIdentificarea adevăraților profesioniști, a brandurilor relevante, nu este o sarcină simplă pentru noi, cei din redacția revistei Spa Magazin – iar aceasta în contextul în care termenul ”profesionist” evoluează continuu. Mentalitatea unui constructor de piscine blocat în metodele de execuție de acum 30 de ani este greu compatibilă cu o lucrare a anului de grație 2014, așa cum o piscină de atunci nu seamănă cu una de acum, în afară de faptul că... ”are 98% apă”, vorba lui Caragiale. În mod similar, metodele de tratament utilizate în domeniul balnear au evoluat fabulos, în direcții nebănuite, uneori stranii, în fond adaptate cererii pieței, care este sursa tuturor schimbărilor. Suntem convinși că am gândit corect implicând în acest proiect asociațiile profesionale, pentru că în cadrul acestor organizații apar instinctiv ideile de branșă, norme de calitate, expertiză, concurență loială. Deși conceptul de asociație este cam greu de pus în practică la noi, există bazele unui dialog, pentru stabilirea câtorva obiective comune (nu prea multe!) care să ducă la acțiuni comune, la consolidarea unor standarde pentru o întreagă industrie. Constatăm o efuziune a asociațiilor profesionale, și pe bună dreptate, ele fiind reperele branșei nu doar pentru piața interioară, ci și pentru jucătorii externi, producători, furnizori sau organizații intracomunitare. Există un interes major al acestora din urmă de a avea în România parteneri viabili, care au demonstrat că fac față exigențelor occidentale de calitate și implementare a noutăților. Sunt stimulate evaluările, lucrările provocatoare, concursurile, evenimentele care să fluidizeze comunicarea și parteneriatele stabile. Asociațiile funcționează ca niște organisme cu un metabolism corect, atrag profesioniștii și, în plus, brandurile relevante din piață. La ora actuală, piața reală înseamnă câteva nume mari, care ”fac jocurile” - prin calitate, preț corect, gradul de inovație, designul totdeauna esențial în acest domeniu. Așa cum era de așteptat, acești ani de criză au făcut o selecție, astfel încât putem vorbi în acest moment de un număr limitat de firme care au rămas să ducă mai departe conceptele enunțate. Ceea ce este însă foarte interesant, cei care lucrează în domeniul amenajărilor Spa își dau seama tot mai mult de legăturile strânse pe care trebuie să le aibă cu multe alte domenii, începând de la pardoseli și încheind cu ultimul strat termoizolant sau hidroizolant al anvelopei clădirii. Se ajunge, dintr-o necesitate reală, la ceea ce este îndelung discutat și în rândul arhitecților: abordarea holistică a unei lucrări, de orice fel ar fi ea. Cât despre holistică în Spa... nu are rost să mai vorbim. Problemele generale ale constructorilor și arhitecților sunt aceleași ca ale montatorilor de piscine sau ale proprietarilor de centre Spa / balneare: economisirea energiei, proiectarea eficientă a fluxurilor, urmărirea tendințelor de consum, utilizarea materalelor ecologice, cu un conținut scăzut de substanțe toxice pentru utilizatori și operatori, un design care să individualizeze. Sunt termeni frecvent întâlniți în lumea aceasta, destul de mică, a profesioniștilor, pe care îi întâlniți și în revista noastră.

Lucian Nicolescu
Redactor-șef
De: SpaMagazin | 5 Aug 2014

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.