Anuala de Arhitectură București 2017

Anuala de arhitectura, Bucuresti 2017Anuala de Arhitectură București 2017 a ajuns la ediția a XV-a și a fost organizată, ca de fiecare dată, de Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România. Tema acestei ediții este ”RESURSE – construind responsabil”, iar manifestarea se desfășoară în două perioade ale anului: 29 mai - 30 iunie 2017 și 6 octombrie – 10 decembrie 2017, în spațiul public al Capitalei. Revista noastră a fost prezentă atât la gală, cât și la principalele evenimente ale manifestării, fiind distribuită gratuit participanților.

 

Gala Anualei de Arhitectură București 2017, eveniment major pentru arhitecți, a avut loc pe 22 iunie și a căpătat o dublă semnificație de această dată: au fost premiate cele mai bune proiecte înscrise în concursul de arhitectură și, în plus, a fost inaugurat noul sediu al OAR București din strada Sfântul Constantin nr. 32, numit Casa Arhitecturii, loc de întâlnire pentru toți cei interesați de o dezvoltare armonioasă a Capitalei.

Așa cum veți vedea în continuare, proiectele din domeniul Horeca prezentate la concurs au fost mai degrabă din zona amenajărilor interioare (arhitectura spațiului interior). La această categorie a fost premiat un restaurant din București amenajat într-o manieră simplă și clară, folosind materiale naturale (brute), combinate cu vegetație – o abordare dezirabilă pentru o locație aglomerată, în plină dezvoltare a Capitalei.

Menționăm de asemenea decizia organizatorilor de a acorda și anul acesta un premiu celui mai bun beneficiar, ceea ce arată încă o dată importanța relației dintre acesta din urmă și arhitect, înțelegerea muncii de creație, în aceeași măsură cu efortul investitorului.  

   

Premiile Concursului AAB 2017

 

Secțiunea Arhitectura Locuinței - categoria locuințe individuale

Premiu: O casă vagon în București – Arh. Mihai Duțescu

Nominalizări:

-          Locuințe E+MS – Arh. Elena Stoian (a primit și Premiul Wienerberger)

-          Casa Racoviță - Arh. Corina Dindăreanu

 

Secțiunea Arhitectura Locuinței - categoria locuințe colective

Premiu: Imobil rezidențial în București, Str. Londra – ADNBA

 

Secțiunea Arhitectură civică și corporate

Nominalizare: Clădire de birouri Ștefan cel Mare – Lauster & Radu Arhitecți

 

Secțiunea Arhitectură, conversie și reabilitare

Premiu:La Firul Ierbii – spațiu pentru dezbateri și inițiative civice – Wolfhouse Productions

 

Secțiunea Arhitectura spațiului interior - categoria amenajări efemere
Premiu:Triaj – Atelier Ad Hoc

Nominalizări:

-          Amenajare Art Safari 2017 – IC Studio & VNBIA

-          Camera mea Frigorifică – Arh. Irina Moscu

-          GB_SIS/ Istorii MonuMentale – Arh. Justin Baroncea

 

Secțiunea Arhitectura spațiului interior - categoria amenajări non-efemere
Premiu:Kane World Food Studio – Arh. Bogdan-Nicolae Ciocodeică

Nominalizări:

-          Twominutes coffee shop – pandapanda, Arh. Ștefan Păvăluță

-          Real is Surreal – arh. Mario Kuibuș

 

Secțiunea Viziuni și cercetări prin arhitectură - intervenții și experimente de arhitectură

Premiu:Shrinking Cities. Orașe românești în declin - Asociația IDEILAGRAM / IDEOGRAM STUDIO

Nominalizări:

-          Industria Bumbacului » Industrii creative - Wolfhouse Productions

-          Centrul Comunitar Tei – studioBASAR

 

Secțiunea Viziuni și cercetări prin arhitectură – carte de arhitectură

Premiu: Arhitectură și urbanism în România anilor 1944-1960: constrângere și experiment – Arh. Irina Tulbure

Nominalizări:

-          Kenneth Frampton, Arhitectura modernă: o istorie critică

 

 

Juriul concursului a fost format din arhitecți de prestigiu din țară și străinătate:

·         Pentru primele cinci secțiuni: Arh. Alexandru Beldiman (România) - Președintele Juriului, Arh. Pierre Hebbelinck (Belgia), Arh. Dean Lah ( Slovenia), Arh. Ivan Kroupa (Cehia) și Arh. Köllő Miklós (România).

·         Pentru secțiunea a VI-a (Cercetări și viziuni prin Arhitectură, cu cele 3 categorii): Arh. Georgică Mitrache (România) – Președintele Juriului, Arh. Oana Simionescu (România), Arh. Tiberiu Bucșă (România).

 

În cadrul Anualei de Arhitectură au fost acordate de asemenea:

-         Premiul Președintelui Filialei OAR București, câștigat de volumul București. Arhitectură. Un ghid adnotat, autori: Mariana Celac, Octavian Carabela și Marius Marcu-Lapadat

-         Premiul Beneficiarului de Arhitectură, vizând buna comunicare arhitect – client (atribuit Muzeului Național de Artă Contemporană – proiectul Triaj).

.

Premiile Publicului vor fi atribuite în luna decembrie 2017, prin intermediul evenimentului ”Arhitecturi pe bicicletă” (desfășurat în octombrie) și a votului online al proiectelor pe site-ul www.anuală.ro. Evenimentul „Arhitecturi pe bicicletă” este realizat pentru a încuraja atât programul de mobilitate urbană, cât și realizarea unor trasee ghidate de arhitectură contemporană în București, adresate publicului larg, folosind bicicleta. La sfârșitul fiecărui traseu, vizitatorii sunt invitați să voteze obiectivele preferate. Votul online va reprezenta numărul de accesări pe www.anuală.ro, însumat cu numărul de like-uri al proiectelor.

 

Detalii actualizate puteți obține permanent accesând:

www.anuala.ro

www.facebook.com/anuala.arhitectura

sau scriind peadresa: contact@oar-bucuresti.ro

 

De: SpaMagazin | 14 Noi 2017

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.