Bursa și Forumul de Turism Balnear Sovata, 30 Septembrie - 2 octombrie 2015

Bursa și Forumul de Turism Balnear  SovataCa în fiecare an, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) organizează și în 2015 Bursa și Forumul de Turism Balnear, eveniment cu participare națională și internațională ajuns la cea de-a XI-a ediție. Manifestarea va avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie 2015, la Sovata - Hotel Danubius Health Spa Resort.

Bursa și Forumul de Turism Balnear este un eveniment specializat anual care se desfășoară cu sprijinul membrilor OPTBR, în diferite stațiuni balneare din România, în mod itinerant, pentru a oferi gazdelor posibilitatea să-și prezinte potențialul natural, infrastructura turistică și de tratament, Spa sau wellnes, serviciile, posibilitățile de agrement și de relaxare sau de cunoaștere a imprejurimilor. Manifestarea are două componente importante:
  • Bursa, un cadru expozițional prin care diverse societăți de turism balnear și/sau companii cu activități în domeniu (hotelieri, agenții de turism, producători/distribuitori de echipamente, produse și servicii pentru stațiunile balneare) își expun propria ofertă;
  • Forumul, cu o agendă bogată de prezentări ce atrag numeroși participanți, datorită selecției temelor expuse, menite să răspundă nevoilor de informații și schimb de experiență.

Bursa și Forumul de Turism Balnear reprezintă așadar un excelent prilej de dezbatere a unor probleme de importanță majoră pentru sectorul de turismul balnear, pentru investitori, pentru toți cei care activează în domeniu: tour-operatori, sectorul medical, autorități locale, școli de turism, instituții de cercetare etc.). Sunt invitați și așteptați să participe specialiști și formatori de opinie, manageri și lucrători în turism, din țară și din străinătate. Sunt invitate de asemenea o serie de asociații din turism, universități, alte instituții cu care OPTBR colaborează sau care sunt implicate în activitatea turistică, cu accent pe turismul de sănătate și balnear.

”Manifestarea noastră se bucură de susținerea Organizației Mondiale a Turismului (OMT) și a Asociației Europene a Stațiunilor Balneare - ESPA), în al căror calendar de evenimente este inclusă. De asemenea, avem suportul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului și se desfășoară în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Turism, ceea ce ne permite să vorbim despre turismul balnear din cele mai diverse perspective. Un alt aspect interesant și important, credem noi, este că, drept urmare discuțiilor purtate cu reprezentanții unor asociații similare din țări ale Americii Latine, va fi prezent la Bursa și Forumul de Turism Balnear, pentru schimb de experiență, un grup de specialiști din Columbia, Chile și Mexic, țări cu un potențial natural similar celui românesc”, a declarat domnul Nicu Rădulescu, Președintele OPTBR.

Programul manifestării va include prin urmare sesiuni de conferințe, prezentări și dezbateri, vizitarea bazei de tratament și wellness de la Hotel Danubius Health Spa Resort și, desigur, perioade de socializare informală și relaxare. Ca la fiecare ediție, răspunzând interesului participanților, vor fi expuse și dezbătute oportunitățile de investiții în turismul balnear autohton. ”Ne bucurăm să anunțăm prezentarea investițiilor relevante din ultimii ani, care au implicat sume consistente, începând cu 5 - 7 milioane de euro și ajungând chiar la 25 - 30 de milioane de euro. De notat este că, în cea mai mare parte, acești bani provin de la investitori români”, remarcă doamna Rodica Pencea, Secretar General al OPTBR.
Bursa și Forumul de Turism Balnear s-a dovedit, prin constanța cu care a avut loc și nivelul ridicat al expertizei celor implicați, un eveniment de referință pentru specialiștii din domeniu și o foarte bună ocazie de a interacționa cu autoritățile, cu operatori importanți, cu organizații profesionale din alte țări. Valorile promovate prin acest eveniment sunt atât tradiția remarcabilă a turismului balnear autohton, cât și deschiderea spre noile tendințe, având ca fundament un patrimoniu natural deosebit și o infrastructură care este valorificată din ce în ce mai eficient.
 
Pentru a deveni partener al celei de-a XI-a ediții a Bursei și Forumului de Turism Balnear, ca expozant sau sponsor, puteți cere detalii la:
E-mail: optbr@bluescreen.ro
Tel.: +40 21 322 01 88; 0741 222 922
Persoană de contact: Dna Rodica Pencea


De: SpaMagazin | 7 Sep 2015

0 Comentarii

Adauga un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi facuta publica. Completati cel putin campurile obligatorii.