În perioada 12 – 15 noiembrie 2015, în Pavilioanele C4 și
C5 din cadrul Centrului Expozițional Romexpo, a avut loc cea de-a XXIII-a ediție
a Romhotel - Expoziția internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru
hoteluri și restaurante.
Manifestarea s-a defășurat în paralel cu Târgul de Turism al României și a inclus câteva evenimente importante pentru industria ospitalității: demonstrații de artă culinară, competiții de barista profesional și preparare a cafelei, demonstrații de servire și degustare a vinului, un stand de proiecte al Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, conferințele pe diverse teme de interes pentru vizitatorii profesioniști. Suprafața alocată celor peste 70 de firme expozante, majoritatea din România, dar și din Moldova, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, a însumat circa 2.300 mp (5.200 mp suprafața totală a spațiului expozițional). Domeniile de activitate ale acestor firme sunt amenajările interioare (mobilier, design, textile, tapet și pardoseli), dotările cu echipamente și obiecte de inventar (bucătării profesionale, baruri, veselă, signalectică, aparatură pentru baie), softuri și sisteme de securitate, amenajări și dotări Spa/Wellness, cleaning (aparatură și consumabile), produse cosmetice pentru hoteluri, echipamente și uniforme specifice. Revista Spa Magazin a fost distribuită vizitatorilor târgului, atât specialiștilor și investorilor, cât și publicului larg, care trebuie să devină conștient de ceea ce se află în spatele unui serviciu hotelier și, mai ales, care sunt standardele actuale pe piața europeană și mondială.
Romhotel 2015 a avut loc în contextul unei creșteri reale a industriei hoteliere autohtone, care, conform statisticilor, este aproape de nivelul din 2008, cu un grad de ocupare mai mare pe segmentul de business, care beneficiază continuu de un aport de capital din partea brandurilor internaționale. În medie, hotelurile din România au un grad de ocupare anual de 63%, fiind așteptată o creștere și pe segmentul de leisure, care, după cum știm, la noi este dependent de sezonalitate, de lucrările de infrastructură și de oferta turistică generală a locației. O dezvoltare notabilă, mai ales pentru hotelurile existente, fost constatată în ultimii ani prin investiții importante în amenajarea zonelor Spa/Wellness, dar și în cazul stațiunilor balneare, care au înregistrat o revitalizare prin modernizare sau renovare. În general, acestea au targetat segmentele superioare ale pieței (premium și luxury), fondurile europene fiind un catalizator important al acestor investiții. Un aspect important al accesării fondurilor europene este faptul că nu sunt acceptate decât proiecte fezabile, cu dotări la standarde clare, ceea ce a determinat un nivel ridicat al calității și eficienței.
Tendințele în design își spun cuvântul în oferta firmelor specializate: sunt propuse în egală măsură amenajări clasice, cât și moderne, cu finisaje care să sugereze naturalul și originarul, dar sunt propuse de asemenea și concepte bine definite, care fac trimitere la o anumită perioadă istorică (curentul ”retro”, centrat pe anul 1900, este încă în vogă), cu condiția să ofere confortul solicitat de client.
***
O prezență notabilă în cadrul Romhotel a fost zona expozițională a firmei Leida Impex, care a promovat atât segmentul de dotări pentru hotel și alimentație publică (restaurant/bar), cât și, într-un spațiu individualizat, noile concepte Spa furnizate pieței românești. Aceste concepte, frecvent întâlnite în hotelurile de lux din lumea întreagă, includ echipamente și elemente de design, dar și consumabile (cosmetice, plante, minerale etc.). Dincolo de propunerile particularizate, au fost evidențiate serviciile complete oferite și posibilitatea de a primi un proiect ”la cheie”, pentru un spațiu dat, pus la dispoziție de hotelier.
Laghetto, un alt expozant tradițional al târgului, a evidențiat portofoliul impresionant de lucrări realizate în România în ultimii ani, impunându-se ca un jucător de top și din pespectiva valorii proiectelor respective. Miza acestor reușite a fost nu doar calitatea produselor și echipamentelor propuse, aducând în România exigențele pieței vestice, ci și renumitul design italian, apreciat în toată lumea. Întâlnirea cu vizitatorii specializați, hotelierii, arhitecții și designerii a pus bazele unor noi colaborări pentru anul 2016, planificarea riguroasă a acestor proiecte fiind absolut necesară pentru respectarea standardelor Laghetto.


0 Comentarii