Lucian Nicolescu
Redactor-șef
În al treilea an de existență, trecem într-o nouă etapă a dezvoltării acestui proiect: revista se distribuie și prin intermediul unei importante rețele de distribuție a presei, Inmedio, astfel încât să poată fi procurată și din mall-uri, gări, supermarket-uri, aeroporturi, pasaje etc. Este un pas pe care nu îl facem întâmplător, căci semnalele din piață sunt încurajatoare, arătând că lucrurile evoluează în direcții noi, oarecum previzibile, conectate la trendurile marilor țări consumatoare de Spa. Apar tot mai multe resort-uri, sate de vacanță sau complexe balneare de dimensiuni medii și mari, în care Spa-ul este un segment tratat cu cea mai mare atenție. Produsele utilizate sunt tot mai des din gama cu adevărat profesională, operatorii convingându-se în sfârșit că orice compromis înseamnă o întârziere a obținerii rezultatului dorit. Se vorbește cu insistență despre rafinament, nișe, concepte, brand-uri Spa întâlnite în marile resort-uri ale lumii, ceea ce înseamnă că s-a ajuns la o masă critică de consumatori care știu ce vor. Factorii de decizie de la nivel guvernamental încep să vorbească ”aceeași limbă” cu profesioniștii, aducând în discuție nu doar tradiția (pe care o avem, desigur, dar s-a demonstrat că nu este suficient), ci și noile sintagme ce caracterizează imensa piață mondială de turism Spa – Wellness – balnear.
Am considerat prin urmare că informațiile din această publicație trebuie să ajungă la cât mai mulți cititori, contribuind astfel la fixarea unor repere, acelea pe care le-am identificat cu ajutoul colaboratorilor noștri profesioniști. Este momentul să ne clarificăm lista cu priorități, să ne definim standardele proprii de calitate, ”actorii” și rolurile lor, așa cum o arată de altfel și reprezentanții asociațiilor profesionale cu care suntem parteneri. Piața românească având și un specific local, profesionistul, beneficiarul și clientul final al unui produs Spa s-au format împreună, iar rolul nostru este în continuare de a-i asculta și informa pe toți cu aceeași grijă pentru calitatea informației oferite. Mai este important ca noi să facem această conexiune dintre arhitecți, executanți și beneficiari, pe de o parte, și acele branduri ce garantează o lucrare de calitate. Punem accent de asemenea pe consultanță, fără de care nicio investiție nu își poate atinge scopul sută la sută. Insistăm asupra aspectelor Eco, utilizării surselor regenerabile de energie, acelor elemente care păstrează și îmbunătățesc sănătatea consumatorilor de Spa, pentru că... acesta este, în definitiv, ținta finală. Locațiile de succes, inaugurările de noi centre Spa, eforturile permanente ale operatorilor de a-și optimiza serviciile ne confirmă că avem o piață reală, care a trecut de faza curiozităților inocente sau snobismelor. Niciun hotel de succes nu-și permite acum să nu țină cont de acest trend actual, care a devenit o industrie în sine. Nu este omis nici domeniul balnear, pe care am mizat încă de la lansarea revistei, bazându-ne pe o realitate: bogăția de resurse naturale, un patrimoniu existent și o tradiție de cel puțin un secol, dacă ne referim doar la balnearul modern. Cine, ce și cum a făcut, vă lăsăm să descoperiți în continuare, într-o selecție despre care ne face plăcere să credem că este semnificativă.

De: SpaMagazin | 25 Mai 2015

0 Comentarii