Puterile vindecătoare ale apei (II)

Continuăm serialul început în ediția trecută cu noi informații definitorii pentru hidroterapie, accentuând la început câteva aspecte istorice ale dezvoltării acestui domeniu și, în continuare, descriind efectele apei asupra organismului uman în funcție de temperatura acesteia. Înainte însă de a începe, facem următoarea precizare: nu practicați singuri terapiile descrise în continuare și nu le recomandați în absența unui specialist, mai cu seamă dacă nu ați mai practicat aceste proceduri sau nu sunteți perfect sănătos!

Așa cum am mai arătat, apa a fost utilizată de-a lungul istoriei pentru a trata o varietate de boli în multe culturi: egiptenii antici, greci, romani, chinezi, indieni, japonezi, diversele civilizații din America de Sud și Mesopotamia. Cu toate acestea, mișcarea modernă care implică utilizarea apei ca formă principală de tratament, formând baza hidroterapiei de astăzi, își are originea în Europa.

În 1697, un medic britanic pe nume John Floyer (1649-1734) a scris o carte intitulată ”O istorie a băilor calde și reci”, care a fost tradusă ulterior în mai multe limbi. Traducerea în limba germană din 1749 a avut o influență semnificativă în spațiul german, în parte și ca urmare a activității lui Johann S. Hahn (1696-1773), care, împreună cu tatăl și fratele său, a folosit cu succes hidroterapia în tratamentul unor boli acute și cronice (de pildă variola!) și a stabilit principiile hidroterapiei moderne în Germania.

Activitatea lor l-a influențat în mod indirect pe Vincent Priessnitz (1799 - 1852), un tânăr fermier fără prea multă educație; acesta, luând exemplul unui vecin care utiliza apa rece pentru vindecarea animalelor, și-a tratat astfel o ruptură de coaste cauzată de un accident, în contextul în care medicul chirurg și-a declinat competența. El și-a vindecat fracturile folosind apa rece pentru împachetări cu prosoape umede și pentru băut, recăpătându-și rapid sănătatea. În continuare a deschis un fel de clinică în care trata diverși bolnavi prin metoda descoperită și a avut succes, în așa măsură încât guvernul austriac a construit drumuri speciale pentru a permite accesul la unitatea sa.

Personajul definitoriu pentru istoria modernă a hidroterapiei este totuși Sebastian Kneipp – tatăl (1821-1897), un alt german care nu a putut ajunge preot din cauza faptului că avea tuberculoză, dar tratându-se singur cu apă rece și o dietă specială, și-a atins scopul. Devenind preot, a tratat mii de oameni cu metoda sa, pe care a îmbunătățit-o adăugându-i și alte proceduri: folosirea de plante, exerciții fizice, aerul proaspăt, lumina soarelui și odihna. Faima lui a crescut la nivel internațional, considerându-se că principiile terapiilor Spa și balneare moderne îl au ca principal autor. În continuare, Priessnitz și Kneipp au avut o influență covârșitoare asupra apariției și dezvoltării domeniului în America de Nord, parțial și datorită faptului că mulți dintre medicii de peste Oceanul Atlantic, în secolul al XIX-lea, erau de origine germană. Astfel, metodele și terapiile au fost îmbunătățite și dezvoltate de inovatori precum Benedict Lust (1872 - 1945), care a făcut pași importanți în domenii precum neuropatia, iar hidroterapia a început să fie predată în școlile de medicină din SUA, ceea ce se întâmplă și astăzi, fiind una dintre metodele principale de tratament.

Proprietățile apei

Apa, din punct de vedere strict chimic, nu are nicio calitate terapeutică, dar are o serie de proprietăți fizice notabile, printre care faptul că poate exista în trei stări diferite de agregare (solid, lichid, gazos). Astfel apa poate stoca și elibera energie fără a-și pierde în mod dramatic temperatura (are o excelentă inerție termică atunci când se află în cantități suficiente - și din perspectiva aceasta, nu este cazul să ne facem griji), rămânând lichidă la temperaturi situate între 0 și 100°C. De asemenea, apa este un solvent bun, în care pot fi dizolvate numeroase substanțe (minerale în special), și poate păstra în suspensie diverse materii (plante, uleiuri esențiale etc.), pe care le transportă către organism prin pori. Nu în ultimul rând, apa este extrem de maleabilă și ia forma oricărui recipient, atingând orice suprafață a corpului scufundat în ea.

Așadar, vindecarea nu vine de la sine, din apă, ci este un răspuns al organismului la temperatura apei și la elementele adăugate. Efectele hidroterapiei apar prin utilizarea aplicațiilor calde și reci, influențând circulația la nivelul corpului sau al unei părți a lui, declanșând o serie de răspunsuri fiziologice care aduc beneficii terapeutice. De aceea, deseori specialiștii folosesc termenul de ”termoterapie” pentru a defini procesele respective.

Apa și circulația sângelui

Un marele avantaj al hidroterapiei constă în capacitatea sa de a calma durerea prin îmbunătățirea sau normalizarea fluxului de sânge, fenomen analog conceptului de sănătate din medicina tradițională chineză, care consideră că însănătoșirea începe în momentul în care fluxul de energie (chi) este blocat sau insuficient, ceea ce poate duce la staza sângelui, iar primul semn al acestei situații este durerea. Pentru a înțelege modul în care are loc vindecarea în organism prin hidroterapie, putem studia efectele fiziologice ale temperaturilor calde și reci ale apei cu privire la circulație. O bună circulație a sângelui transportă în organism oxigen și substanțe nutritive, eliminând monoxidul de carbon și reziduurile. O sănătate precară, la nivelul întregului organism sau doar la o zonă a corpului, este în legătură și cu circulația deficitară a sângelui, iar vindecarea vine în paralel cu restabilirea fluxului sanguin normal.

Organismul uman are aproximativ 70% apă, iar hidroterapia are capacitatea de a influența fluxul de lichide cu conținut de apă din corp, respectiv substanțele din aceste lichide. Prin schimbările de temperatură, fluxul normal de sânge poate fi restabilit și, împreună cu el, sănătatea. Activitatea circulatorie modificată influențează metabolismul substanțelor în sânge și în țesuturile înconjurătoare, în special mușchii, sistemele limfatic și nervos. Trebuie spus că sistemul limfatic este o componentă cheie a sistemului nostru imunitar (conține printre altele limfocite și celule albe), hidroterapia având o influență notabilă asupra lui. În plus, sistemul nervos răspunde prompt la schimbările de temperatură calde și reci, ceea ce are ca rezultat producerea unor reacții de stimulare sau sedare în organism.

Oganul cheie pentru circulația sângelui în organism este considerată inima, ceea ce este doar parțial adevărat, și anume pentru sângele care curge în artere când părăsește inima. Mișcarea de sânge venos, cel care revine la inimă, este facilitată prin contracții ventriculare, dar și de acțiuni concertate ale sistemului muscular, aspirația toracică, presiunea din capilare, gravitație etc.. În același timp, pielea conține multe vase capilare, iar temperatura pielii poate provoca o dilatare sau contracție a vaselor de sânge periferice, ceea ce este foarte important, secțiunile transversale ale capilarelor, cumulate, fiind de aproape 800 de ori mai mare decât secțiunea aortei (!). Vasele periferice dilatate pot servi așadar drept depozit pentru sânge, dar în așa măsură încât, dacă sângele nu ar fi trimis către inimă, inima nu ar mai avea ce pompa practic. Este știut că vasele periferice cu funcționare deficitară pot suprasolicita circulația centrală și inima. Iată de ce capilarele periferice, stimulate prin piele pentru a se dilata sau contracta, au un efect extrem de important, servind ca un fel de pompă pentru circulația periferică și centrală.

Apă caldă, apă rece

Efectele fiziologice ale apei calde și reci depind de durata scufundării sau aplicării. O scurtă aplicare fierbinte pe piele, care durează mai puțin de 5 minute, produce o stimulare a circulației, deoarece fluxul de sânge din zonă crește datorită vaselor de sânge dilatate. Printr-o aplicație fierbinte de lungă durată (mai mult de 5 minute), circulația însă se diminuează în continuarea congestiei produse prin expunerea la primele 5 minute de la căldură. În scurtul episod fierbinte de la început, reacția organismului este intrinsecă, rezultat direct al căldurii transferate în corp, dar când aplicarea caldă se prelungește, răspunsul organismului este unul de tip reactiv, generând un reflex de autoprotecție.

La o aplicare rece de scurtă durată, mai mică de 1 minut, efectul este de stimulare a circulației, deși acest lucru ar părea contradictoriu cu ceea ce am arătat anterior. La contactul inițial cu pielea, efectul imediat este ca vasele să se contracte instinctiv. Această vasoconstricție este însă de foarte scurtă durată, fiind urmată imediat de o vasodilatare care durează de la 20 până la 60 de secunde. Răspunsul reactiv al corpului este de a preveni vasoconstricția accentuată, care este un semn de boală (sindromul Raynaud, de pildă). După minutul respectiv în care circulația s-a intensificat, organismul cere din nou o vasoconstricție, care reprezintă reacția întregului organism la frig, încercând să salveze viața neglijând circulația periferică.

Efecte asupra metabolismului

Hidroterapia influențează metabolismul ca urmare a modificărilor circulatorii într-o zonă a corpului sau în întregul organism. Chiar dacă pare a avea efecte importante doar la nivel periferic, efectele asupra țesuturilor pot fi profunde, ceea ce face ca hidroterapia să fie o armă redutabilă pentru tratament și păstrarea sănătății (doar) atunci când este în mâinile unui terapeut abil și experimentat. În principiu aplicațiile reci scurte și cele calde (de orice durată) au ca rezultat un efect stimulator asupra metabolismului, iar aplicațiile reci de lungă durată au ca efect încetinirea metabolismului; trebuie spus însă că există diferențe subtile, dar semnificative la aplicațiile pe termen scurt (reci sau calde) care fac din această disciplină o adevărată artă. În cazul în care pielea întâlnește prima schimbările de temperatură, există o creștere temporară a tensiunii arteriale, ca răspuns al organismului, crescând aportul de sânge la mușchii și țesuturi pentru ca acesta să ajungă la vasele capilare din piele. Ritmul cardiac, respirația, absorbția de oxigen și eliminarea de dioxid de carbon – toate cresc; ulterior tensiunea arterială scade. Modificări suplimentare ale metabolismului apar sub o aplicație scurtă de apă rece, care presupune o creștere a tonusului țesutului, creșterea de celule albe și roșii din sângele periferic, o scădere a nivelului de zahăr din sânge. În plus, în acest caz, absorbția de azot și excreția renală sunt, de asemenea, crescute. Pentru ambele aplicații calde, scurte și lungi, au loc următoarele modificări ale metabolismului: scăderea tonusului țesutului, scăderea numărului de leucocite și hematii periferice, creșterea nivelului de glucoză din sânge. Mai trebuie remarcat că efectele fiziologice sunt diferite când se fac proceduri alternante de scurtă durată.

Datorită contrastelor apărute în circulație și metabolism care pot fi create prin aplicarea apei cu diferite temperaturi și durate, hidroterapia constă de fapt în știința de a aplica o temperatură pe o anumită parte a corpului, cunoscând care ar trebui să fie succesiunea de temperaturi și intervale de timp. Iată câteva principii:

Ø  Când aplicațiile calde sau fierbinți intervin la nivelul țesuturilor, mușchii se relaxează și vasele de sânge se dilată, permițând sângelui să ajungă mai ușor la alte țesuturi. Cu excepția cazului în care acest lucru este urmat de o aplicație rece, țesutul poate deveni congestionat după 3 - 5 minute, ceea ce nu este de dorit. Din acest motiv, în tratamentele de hidroterapie o aplicare rece urmează aproape întotdeauna după una caldă.

Ø  Atunci când intervine o aplicație scurtă rece, vasele de sânge locale se contractă imediat. Aceasta are ca efect decongestionarea țesuturilor și este urmată rapid de o reacție prin care vasele de sânge se irigă din nou și țesuturile sunt reîmprospătate cu sânge bogat in oxigen. Acest lucru este deosebit de apreciat la sfârșitul unei aplicații fierbinți scurte, când începe congestia.

Ø  Aplicațiile calde și reci alternative produc schimbul circulator, îmbunătățesc drenajul și aprovizionarea cu oxigen a țesuturilor, fie că acestea sunt mușchii, pielea sau alte organe. O regulă importantă în hidroterapie este că, după o aplicație caldă, ar trebui să urmeze aproape întotdeauna o scurtă imersie sau aplicație rece (iar dacă aceasta precedă și episodul cald, este și mai bine). Alternarea temperaturilor opuse activează țesuturile periferice pentru a lucra ca o pompă prin expansiune și contracție.

Ø  Aplicațiile cald / neutru au ca efect general relaxarea sistemului nervos, reducându-se la minim numărul de stimuli, ceea ce atrage starea de somnolență. Iată de ce temperaturile calde și neutre sunt de obicei practicate în băi cu o durată mai lungă de 20 de minute (chiar până la câteva ore).

Ø  Apa călâie și rece scade temperatura corpului în ansamblu, ”extrăgând” căldura acestuia către suprafață. Iată de ce sunt recomandate pentru febră împachetările cu prosoape umede, folosind apă la temperatură scăzută, aplicarea făcându-se la nivel local sau complet.

Încercăm să sumarizăm și să schematizăm aceste informații în tabelele alăturate.

Circulație

Metabolism

Va urma