Puterile vindecătoare ale apei (IV)

Iată-ne ajunși la un nou episod al serialului prin care dorim să vă facem cunoscute efectele binefăcătoare pe care le poate avea apa asupra organismului uman. Așa cum vom vedea în cele ce urmează, acțiunea apei se poate manifesta atât local, cât și general, la nivelul sistemelor cardiovascular, respirator, nervos și musculo-scheletal. De asemenea, vă vom supune atenției și câteva metode ce se pot folosi în tratarea diverselor afecțiuni, însă la fel ca și data trecută, ținem să vă sfătuim să nu practicați singuri terapiile descrise în continuare și să nu le recomandați în absența unui specialist!

Mai întâi să facem o scurtă recapitulare a ceea ce înseamnă terapia cu apă. Este recunoscut faptul ca hidroterapia se numără printre cele mai vechi metode de vindecare, fiind utilizată ca remediu pentru diferite afecțiuni comune, încă din antichitate, în civilizațiile greacă, japoneză, romană, egipteană, chineză, precum și diverse societăți vechi din America de Sud și Mesopotamia. Cine nu a auzit de exemplu, de celebrele băi publice romane?

Numeroasele studii și cercetări făcute de-a lungul timpului au evidențiat rolul pe care îl are hidroterapia în relaxarea musculaturii, în tratarea afecțiunilor musculo-scheletale și neurologice, durerilor de gât, de spate, artritei, traumatismului cranian, spasticității, accidentului vascular ș.a.m.d.. Dacă ar fi să definim hidroterapia, putem spune că astăzi este văzută ca fiind un complex de metode terapeutice ce utilizează apa, la diferite temperaturi și în diverse stări de agregare (lichidă, solidă sau gazoasă) pentru tratarea unor afecțiuni. Apa utilizată poate fi dulce, minerală sau marină, pură sau în amestec cu alte substanțe (sare, iod, sulf, nămol, gaze etc), plante aromate și medicinale sau diverse amestecuri de plante medicinale.

De asemenea, acțiunea fiziologică a apei se exercită prin intermediul pielii, aceasta fiind primul organ cu care ia contact, iar prin structura sa caracteristică cu vasta rețea vasculară și de receptori nervoși, se pot obține multiple și variate răspunsuri, reacții locale și generale. Hidroterapia, considerată și o ramură a medicinei naturiste bazate pe utilizarea apei în scop terapeutic, a început să capete în prezent un interes tot mai crescut. De exemplu, o simplă căutare pe internet a cuvântului “hidroterapia”, duce la peste 800.000 de rezultate, ceea ce arată importanța acestui termen la momentul actual. Dar să vedem cum se manifestă acest complex de metode terapeutice la nivelul sistemelor cardiovascular, respirator, nervos, și musculo - scheletal.

Saunele cu temperaturi scăzute îmbunătățesc funcțiile sistemului cardiovascular

Reacția bogatei rețele vasculare a pielii la excitantul rece sau cald poate fi de vasoconstricție sau vasodilatație. Vasoconstricția este faza inițială, care este mai lungă la excitant rece și de foarte scurtă durată la cald. Vasodilatația activă este faza în care se produce o înroșire a pielii (roz - roșiatic), sub acțiunea la cald sau rece. Este de durată mai lungă și este cea mai importantă dintre faze în hidroterapie. Vasodilatația pasivă urmează celei active, dacă acțiunea factorului excitant se prelungește sau dacă este prea brutal. Tegumentele capătă o culoare roșie - violacee și reprezintă reacția pe care trebuie s-o evitam în hidroterapie, fiind semnul că trebuie întreruptă procedura.

Reacțiile obținute la diferite temperaturi în corpul nostru pot fi uneori surprinzătoare. S-a putut observa faptul că prin expunerea la frig a unei suprafețe din piele se produce o vasodilatație compensatorie în sistemul vascular profund, rezultat de creșterea fluxului sanguin la țesuturile care stau la baza tegumentului astfel expus. Această reacție vasculară se produce în principal pentru a menține o temperatură constantă a țesuturilor profunde. De asemenea, coagularea sângelui crește în procedurile calde și invers în cele reci. 

În cea ce privește rezultatele metodelor terapeutice cu apă asupra sistemului cardiovascular, acestea nu sunt deloc de neglijat. Astfel, la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică, vasodilatațiile rezultate în urma unor băi calde sau în saune cu temperaturi mai scăzute (60°C) timp de 15 minute, pot îmbunătăți funcția cardiacă. Ba mai mult, s-a dovedit faptul ca terapia în astfel de saune îmbunătățește toleranța la efort, precum și circulația periferică. Interesante sunt și scufundările în apă rece, care induc modificări semnificative fiziologice și biochimice în organism, cum ar fi creșterea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale și scăderea fluxului sanguin cerebral.

Hidroterapia si sistemul respirator

Dacă printr-o astfel de terapie se urmărește tratarea unor afecțiuni ale sistemului respirator, atunci obiectivul principal este aducerea apei sub diferite forme în contact cu țesuturile care afectează căile respiratorii. Acest lucru se realizează prin diverse tehnici urmărindu-se curățarea, degajarea și reglarea căilor respiratorii. Baia generală, dușul local, gargara și baia nazală stimulează activitățile locale și se poate obține astfel vindecarea sau diminuarea crizelor respiratorii.

Interesant este și tratamentul cu inhalații de abur, care constă în dirijarea vaporilor de apă de la o sursă de apă care fierbe spre zona nasului și a gurii. Inhalațiile vaporilor înlătură inflamația și congestia mucoasei respiratorii superioare, înlătură iritația gâtului produsă de aerul umed, calmează respirația spasmodică (astm, laringită), fluidifică secrețiile și stimulează eliminarea lor din gât și din plămâni, relaxează mușchii și calmează tusea, previne uscarea excesivă a mucoasei. Inhalațiile sunt indicate în următoarele cazuri: tuse, congestia plămânilor, nasului și gâtului, iritarea gâtului etc. Sunt contraindicate pentru copiii foarte mici sau persoanele în vârstă care nu pot fi capabile să reacționeze la temperatura înaltă. Rețineți că după un astfel de tratament, este recomandat să vă odihniți cel puțin o jumătate de oră!

Sauna și băile de aburi relaxeazăsistemul nervos

Este știut faptul că aplicațiile terapeutice cu apă rece scad sensibilitatea nervoasă și au un efect anestezic. Recele a fost unul dintre primele mijloace anestezice folosite în chirurgie. În schimb aplicațiile terapeutice cu apă caldă au un efect excitant în procesele acute și este analgezică în procesele inflamatorii cronice. La unii pacienți, dușurile reci adaptate pot avea un efect antipshiotic, similar cu cel al electroșocurilor, deoarece manifestă reacții asupra cortexului senzorial.

Sauna și băile de aburi au efect de relaxare, fiind de altfel și principalul motiv pentru care oamenii se adresează acestor tehnici. De exemplu, studiile au dovedit faptul că după zece minute petrecute într-o baie jacuzzi se produc impulsuri nervoase (furnicături) la nivelul degetelor și se instalează o stare de bine și o scădere a anxietății. Temperatura și presiunea apei în metodele hidroterapeutice pot bloca anumite efecte ale receptorilor nervoși, acționând pozitiv asupra mecanismelor segmentare spinale ori asupra unor zone dureroase. De exemplu, după o serie de sesiuni acvatice, unele persoane care au apelat la aceste terapii au remarcat o reducere semnificativă a durerii sau spasmelor, a oboselii sau chiar a depresiei. Recomandate sunt și dușurile pentru gât, mai ales pentru migrene, tensiuni musculare ale gâtului și umerilor, sensibilitate la vreme, depresiile ușoare, amețeli etc.

Efectele apei asupra sistemului musculo-scheletal

Hidroterapia se poate combina și cu alte metode terapeutice, cum este cazul kinetoterapiei, Prin mixarea metodelor celor două ramuri terapeutice, rezultă o „gimnastică sub apă”, efectul fiind unul cât se poate de benefic, creându-se astfel un mijloc terapeutic dar și de profilaxie, deoarece se referă atât la măsuri de prevenție (obezitate, osteoporoză), cât și la măsuri de reabilitare neuromotorie sau musculo-scheletală. Această terapie se folosește în pediatrie (pentru  perfecționarea mișcărilor generale sau în tulburări de creștere și dezvoltare a copiilor), în tratarea unor boli ereditare (cum sunt bolile reumatismale), în recuperările post traumatice și post operatorii ș.a.m.d.. Exercițiile fizice folosite în combinație cu metodele de terapie cu apă au la bază aceleași metode și tehnici ca și cele executate în aer liber, numai că în această situație se profită de avantajele oferite de mediul acvatic. În acest tip de terapie există două modalități de recuperare: parțială (prin imersia doar a unui membru sau segment de membru) și generală (scufundarea în apă a întregului corp). Prin astfel de metode se îmbunătățește mobilitatea articulară și se ameliorează funcționalitatea organismului în diferite afecțiuni ale sistemului musculo-scheletal, crește forța musculară, se diminuează spasticitatea și se pot corecta anumite deficiențe ale coloanei vertebrale.

3 metode hidroterapuetice interesante!

Dacă data trecută vă aminteam cele mai des întâlnite metode folosite în hidroterapie, astăzi venim în completare cu alte trei metode interesante: împachetările, afuziunile și fricțiunile. Să vedem despre ce este vorba!

Împachetările sunt proceduri umede și uscate, în care se folosesc cearșafuri umezite sau o pătură, ce învelesc bolnavul după o anumita tehnică. Există și împachetări cu diferite substanțe (parafină, nămol), acțiunea lor având un efect puternic vasodilatator, cu efect pozitiv antiinflamator și relaxant. Acestea se pot folosi în toate procesele inflamatorii cronice: artrite, artroze, nevralgii etc.

Afuziunile constau în răspândirea unei coloane de apă fără presiune pe anumite regiuni ale corpului. Pot fi efectuate doar cu apă rece sau cu apă rece și caldă, alternativ. Coloana de apă va fi proiectată începând de la vârful degetelor, apoi pe fața anterioară a gambei, până la genunchi sau mai sus, până la rădăcina piciorului. De aici, se va cobori pe una din fețele laterale ale piciorului, pana la vârful degetelor.  Manevrele respective vor fi executate de mai multe ori la rând, timp de 3 - 4 minute, până la obținerea unei senzații plăcute de căldură locală și înroșirea pielii. Afuziunile reci sunt indicate persoanelor cu varice incipiente, cu pareză sau paralizia membrelor inferioare, cu insomnie, edemele cronice, precum și celor care acuză picioare grele și obosite.

Fricțiunile sunt proceduri care acționează atât prin factorul termic, cât și prin cel mecanic. Ele sunt întotdeauna reci, folosindu-se bucăți de pânză umede, peste care se execută fricțiuni, prin mișcări lungi, de alunecare cu palmele, până când acestea se încălzesc, după care regiunea fricționată se șterge și se acoperă. Fricțiunile pot fi parțiale (mâini, membre inferioare, torace) sau totale (pe întreg corpul).